Lumea a obosit de profunzime.
Da, se vorbește mai mult despre prostie pentru că e zgomotoasă. Inteligența nu mai are nevoie de piață. S-a retras. S-a cuibărit. Muncește. Construiește. Își vede de-ale ei. Nu cere aplauze.
Nu prostia brutală e cea mai toxică, ci mediocritatea agresivă.
Aceea care se simte amenințată de competență, urăște profunzimea, confiscă discursul moral, închide uși și apoi acuză pe alții că nu intră.
Nu, nu cred că „s-a deteriorat mintea românească”. Inteligența nu dispare în două–trei decenii. Ce s-a deteriorat este ecosistemul în care mintea crește.
Nu prostia brutală e cea mai toxică, ci mediocritatea agresivă.
Aceea care se simte amenințată de competență, urăște profunzimea, confiscă discursul moral, închide uși și apoi acuză pe alții că nu intră.
Nu, nu cred că „s-a deteriorat mintea românească”. Inteligența nu dispare în două–trei decenii. Ce s-a deteriorat este ecosistemul în care mintea crește.
Inteligența nu s-a pierdut. Doar s-a retras din zgomot. De aceea tace. Și acolo, în liniște, lucrează, câștigă, se apără discret.
Sunt mulți profesori care au predat.
Sunt puțini dascăli care au rămas.
Copiii capabili există. Mulți. Dar nu mai au continuitatea care îi făcea să se oprească la bibliotecă, să stea lângă un profesor-model, să simtă că efortul are sens. Astăzi totul e fragmentat, grăbit, evaluat superficial.
Elevul nu-și mai găsește model nici în profesor, nici în învățător. Nu pentru că aceștia nu ar avea valoare, ci pentru că societatea nu mai validează valoarea lor. Când profesorul e obosit, subevaluat, contestat permanent, imaginea lui simbolică se prăbușește.
Iar părintele s-a mutat din partener în client.
Unde sunt părinții care puneau școala pe primul loc? Mulți au fost înlocuiți de părinți care pun pe primul loc „descurcatul”, „să nu sufere copilul”, „să aibă rezultate rapide”. Școala cere timp, frustrare, efort. Lumea de azi cere confort.
Iar saltul fără trepte, cel mai grav. De la experiență, competiție, urcare lentă, validare prin muncă, am ajuns la salt direct, fără experiență, fără luptă, validare prin relații și bani.
Testele PISA nu sunt o rușine, ci un diagnostic.
E. G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu