Diagnostic

Lumea a obosit de profunzime.

Da, se vorbește mai mult despre prostie pentru că e zgomotoasă. Inteligența nu mai are nevoie de piață. S-a retras. S-a cuibărit. Muncește. Construiește. Își vede de-ale ei. Nu cere aplauze.
Nu prostia brutală e cea mai toxică, ci mediocritatea agresivă.
Aceea care se simte amenințată de competență, urăște profunzimea, confiscă discursul moral, închide uși și apoi acuză pe alții că nu intră.
 
Nu, nu cred că „s-a deteriorat mintea românească”. Inteligența nu dispare în două–trei decenii. Ce s-a deteriorat este ecosistemul în care mintea crește.

Inteligența nu s-a pierdut. Doar s-a retras din zgomot. De aceea tace. Și acolo, în liniște, lucrează, câștigă, se apără discret.
 
Sunt mulți profesori care au predat.
Sunt puțini dascăli care au rămas.
 
Copiii capabili există. Mulți. Dar nu mai au continuitatea care îi făcea să se oprească la bibliotecă, să stea lângă un profesor-model, să simtă că efortul are sens. Astăzi totul e fragmentat, grăbit, evaluat superficial.

Elevul nu-și mai găsește model nici în profesor, nici în învățător. Nu pentru că aceștia nu ar avea valoare, ci pentru că societatea nu mai validează valoarea lor. Când profesorul e obosit, subevaluat, contestat permanent, imaginea lui simbolică se prăbușește.

Iar părintele s-a mutat din partener în client.

Unde sunt părinții care puneau școala pe primul loc? Mulți au fost înlocuiți de părinți care pun pe primul loc „descurcatul”, „să nu sufere copilul”, „să aibă rezultate rapide”. Școala cere timp, frustrare, efort. Lumea de azi cere confort.
 
Iar saltul fără trepte, cel mai grav. De la experiență, competiție, urcare lentă, validare prin muncă, am ajuns la salt direct, fără experiență, fără luptă, validare prin relații și bani.
Când dispare lupta, dispare și structura interioară. Iar PISA exact asta măsoară: capacitatea de a gândi, nu de a „ajunge”.
 
Testele PISA nu sunt o rușine, ci un diagnostic.

E. G.

Doru Bușcu – Avantajele prostiei 

https://www.catavencii.ro/editorial/avantajele-prostiei/

Cei care pleacă

Ciprian Spoiala

 

NORR 

Oamenii buni nu pleacă. Asta e minciuna pe care o spunem ca să putem dormi. Adevărul e că pleacă, dar nu se mai duc nicăieri.

Se sparg în noi. În fragmente. În zile fără sens și seri prea lungi. Rămân ca o întrebare pusă prost, la care nu mai răspunde nimeni.

Oamenii buni nu fac zgomot când dispar. Oamenii buni nu trântesc uși. Ei le închid încet, ca să nu doară prea tare. Și chiar când pleacă, lasă lumină aprinsă, de parcă s-ar putea întoarce sau de parcă am avea nevoie să vedem drumul mai clar fără ei.

Și lipsa lor începe să ne organizeze viața mai bine decât prezența altora.

De atunci, tăcem diferit. Iubim cu frâna trasă. Ne uităm la oameni noi cu ochii vechi. Și ne mirăm de ce ne e frig, deși e vară în jur.

Ei nu ne părăsesc, de fapt. Ne mută într-o versiune mai grea a noastră. Una care știe. Una care nu mai crede în "pentru totdeauna", dar încă speră, din reflex, ca un animal rănit.

Oamenii buni rămân ca o durere care nu mai țipă. Doare civilizat. Doare profund. Doare în gânduri care apar din senin și spun: "așa ar fi fost".

Și poate asta e tragedia adevărată: nu că au plecat, ci că după ei nimic nu mai vine la fel.

Conflict mut

Cât de fragilă a devenit memoria când e filtrată doar prin reguli!

Nu revendic un drept – mărturisesc o legătură.

Prietenia nu intră în domeniul public.
Nici moartea nu o face „accesibilă” altora sub formă de etichetă juridică.
Ea rămâne într-un spațiu mai vechi decât legea: memoria vie.
În textele mele, Ileana Vulpescu nu e citată.
Nu e folosită.
Nu e „invocată” ca autoritate.
Ea e prezentă.
Ca un om care a trecut prin mine și a rămas.

Eli Gîlcescu

ILEANA VULPESCU, LA TARGU JIU

Despre premii, edituri și ierarhii literare

 "Gașca în promovarea artei este la fel ca și gașca din toate sferele vieții din România. Traduceri la edituri mici - o știu din proprie experiență - nu completează decât CV-ul. Nimeni nu le comentează, nimeni nu le promovează. Editurile cu adevărat influente din străinătate aruncă direct la coș manuscrisele sosite (chiar și cele ce au respectat la sânge pretențiile cerute). Există doar două posibilități de a sparge acest zid: recomandarea unui grande sau munca unui agent literar puternic. (Și agenții literari nu te acceptă decât tot doar după recomandarea unei persoane foarte influente.) Da, mai există și o a treia cale: să cumperi un loc la o editură mare, dar pentru asta e nevoie de foarte mulți bani, (Se mai cumpără și premii, unele cu rezonanță...) Cât timp ierarhiile literare sunt așa cum sunt în România, o promovare reală instituționalizată nu va exista decât tot pentru aceleași personaje. Opera rămâne pe planul al zecelea, persoana contează.). Așa cum facem „liste canonice” în țară, așa ne comportăm și pentru export. (Să nu comparăm: priviți peste gard la Ungaria și la cele trei MARI PREMII luate de trei scriitori doar în 2025!)"

GHEORGHE SCHWARTZ

Iluzia că totul e sub control

Doamne, ai grijă de cei care merg.
Și de cei care cred că mai pot conduce.
 
Și cât de subțire e linia dintre mers și cădere, dintre a fi aici și a nu mai fi.
 
Nu e doar despre șoferul în sine, ci despre măsura și responsabilitatea fiecăruia.
Sunt oameni care se agață de obișnuință, de putere, de timp – și uită că limitele lor se schimbă, uneori fără să le simtă.
E un contrast dur: viața care continuă, pietonii, mașinile parcate, ordinea cotidiană, versus iluzia că totul e sub control.
Și poate că aici, cumva, se leagă cu poezia:
cum să ne mișcăm printre oameni și timp fără să rănim?
cum să lăsăm o urmă, dar nu o rană...
când
un șofer de 70 de ani a lovit un pieton și cinci mașini parcate...
16 dec. 2025
 
E. G.

Semne, sesizări, suspiciuni

Richard Constantinescu:

Ironia tragică e palpabilă: o femeie care a administrat legea timp de ani, în cabinetul Năstase, ajunge să fie administrată de procedurile ei, în cele din urmă. Corpul traversează, în câteva săptămâni, toate registrele puterii moderne – medical, mediatic, juridic, penal. Abia după moarte primește atenția integrală, implacabilă a statului.

O meditație sumbră asupra cât de târziu pornește, uneori, justiția să asculte cu adevărat corpul – mai ales când acesta aparține unei femei vârstnice, prinsă în singurătatea propriului declin.

Vulnerabilitatea unei femei în vârstă a rămas, astfel, în umbra rutinei, fără să trezească mecanismele de protecție ale statului.

Ritual de prevenire a stărilor de hipoglicemie și cădere

1. Prima lumină a zilei (dimineața)
Înainte să te ridici din pat, respiră adânc de 3 ori, vizualizând lumina soarelui pătrunzând încet în corp.
Întinde-te puțin, chiar dacă afară e gri; fiecare mușchi relaxat ajută sângele să circule mai bine.

2. Energie rapidă pentru corp
1–2 linguri de nuci sau migdale + o fructă mică (banana sau mărul) sau un cub de ciocolată neagră.
Senzorial: simte aroma, textura și gustul; corpul va absorbi mai repede energia când conștientizezi aportul.

3. Minute de respirație / pauză poetică
Înainte de a lucra la poezii, ia 5 minute să inspiri și să expiri ritmic:

4 secunde inspirație
4 secunde retenție ușoară
6 secunde expir
În acest timp, imaginează-ți cum energia intră în corp și îți umple „rezerva” pentru câteva ore.

4. Mic „ritual vizual”
Deschide o fereastră sau uită-te la un colț de natură, chiar dacă e gri.
Găsește un detaliu luminos: o frunză, o ramură, un fir de pajiște.
Acest mic punct vizual devine „ancla” ta, un reper de echilibru.

5. Hidratare și gustări la interval
Păstrează la îndemână o sticlă cu apă și un mic snack dulce sau bogat în proteine.
Corpul tău va anticipa și evita căderile dacă primește constant energie, nu doar când simți hipoglicemia.

6. În tandem cu soarele și luna
Dacă e zi gri, înlocuiește lumina vizuală cu lumina din imaginație: gândește-te la un soare cald care pătrunde prin tâmple și coloana vertebrală.
Dacă luna influențează emoțiile, notează în jurnal cum te simți: chiar și câteva cuvinte sunt suficiente pentru a recunoaște fluctuațiile.

 Eli-ra

Dezbatere de interes public

Adrian Daniel Gheorghe (facebook)

CSM, cand veti raspunde la următoarele intrebari, poate veți recăpăta respectul cetatenilor din banii cărora primiți salarii, din bani cărora ați facut scoala. Ei si-au facut treaba. Voi de 35 de ani nu prea!! Doar de curiozitate:

Câte plângeri penale a făcut CSM contra procurorilor și judecătorilor când corupții țării scăpau printre degete justiției? Când se prescriu sute de dosare unele după altele... nu era penal, nu?

Din curiozitate: Câte plângeri penale sunt depuse de CSM împotriva celor care au decis în justiție că minori de sub 10 ani și-au dat consimțământul la acte sexuale ca să nu fie incadrare la viol?

Dar pentru dosarele în care pe infracțiuni de mediu au scăpat curați ca lacrima oameni care au și recunoscut în instanță că au defrișat sute de hectare de păduri ?

Nica Iulia (facebook)

Multumim pentru aceste explicatii !Acum ramane sa mai si intelegem de ce, afirmatiile d-nei Gheorghiu, sunt interpretate ca fiind “instigare la ura”. Poate ar trebui depusa plangere penala impotriva unei mari parti a populatiei, pentru ca suntem multi, cei care ii impartasim punctul de vedere.

Vladimir Tismaneanu

Bravo, Iulia Motoc! Felicitări pentru această pozitie demnă si curajoasă. Esti persoana cea mai indrituită să spună ceea ce trebuie spus. Ca să fie cat se poate de clar, afirmatiile vicepremierei Oana Gheorghiu nu sunt "instigări la ură".

Iulia Motoc (facebook)

Pentru ca am fost judecător CEDO aproape zece ani, am datoria sa clarific anumite aspecte legate de libertatea de expresie a politicienilor, având in vedere ca toate cazurile pot ajunge potențial la CEDO

1) Jurisprudența constantă a Curții statuează că discursul politic constituie fundamentul unei societăți democratice.

2) Marja largă a criticii acceptabile: Politicienii, prin natura funcției lor publice, acceptă implicit să fie supuși unui nivel superior de scrutin și critică. Limitele criticii acceptabile sunt considerabil mai extinse în cazul figurilor publice decât în cazul cetățenilor privați.

3)Toleranța față de limbajul incisiv: Curtea a decis în mod repetat că exprimarea politică poate include termeni care „șochează, ofensează sau deranjează”. Un limbaj hiperbolic, polemic sau satiric, chiar și cel perceput ca fiind exagerat sau imoderat, beneficiază de protecția Articolului 10, cu condiția să nu degenereze în discurs ilicit.

4)Importanța dezbaterii de interes public: Protecția este maximă atunci când discursul vizează chestiuni de interes general, guvernanță, transparență sau potențiale conflicte de interese.

Delimitările și Limitele Admisibile:

Protecția excepțională nu este absolută. Restricțiile sunt justificate atunci când discursul depășește sfera dezbaterii democratice legitime și aduce atingere valorilor fundamentale ale Convenției:

Excluderea discursului instigator la ură (hate speech): Conform jurisprudenței (cazurile Féret și Le Pen), discursul care incită la ură rasială, discriminare, xenofobie nu se bucură de protecție. Aceste manifestări sunt considerate contrare principiilor democratice.

Oameni și oameni

Vasile Bănescu 

Abjecția, ca răul însuși, are multe chipuri.

Probabil unul dintre cele mai hidoase, recent relevat, e acela al denigrării și calomnierii celor ce au făcut și fac realul bine în spațiul public. Oameni excepționali care cunosc bucuria dăruirii și care se dăruiesc pe ei înșiși. Implicându-se, împlinindu-și datoria în primul rând din rațiuni morale și din dorința de a învinge, pentru alții, nu pentru ei, un sistem parazitat și parazitar, consumându-se, necapitulând în ciuda nesfârșitelor obstacole și descurajări tradițional românești. Crezând în bine până la capăt. O performanță mentală și morală.

A ataca public asemenea oameni rarisimi, acuzându-i de pe crestele plutocrației că nu sunt simultan asceți care trăiesc doar cu pâine și apă, spune tot ce mai era, tautologic, de spus despre demagogii demofiliei.

A lor e lumea noastră

Lucian Mindruta

Eu, daca eram gazda, n-as fi chemat niciun politician la inaugurarea Catedralei. Niciun bogat. Niciun smecher.

As fi luat oamenii cei mai nebagati in seama din Romania. As fi adus schiopii si orbii, bolnavii si batranii. Oamenii singuri si tristi. Oamenii care cersesc pe langa biserici. Oamenii care dramuiesc suta de lei.

As fi luat oameni de la sapa si din fabrici. De pe santier, de la roaba si de la carat cu carca. De la maturat strazile si de la curatat toaletele. As fi luat si profesori, sigur ca da, dar nu directori de scoala. Intelectuali, dar nu sefi. Oameni simpli si oameni complicati, dar nu cei care - vremelnic - au ajuns sa se uite de sus la ceilalti.

Daca as fi fost gazda, as fi chemat oamenii cei mai lipsiti de speranta de pe Pamant, nu pe cei pe care norocul sau soarta i-a ajutat.

De ce?

Pentru ca - desi ma situez in afara credintei - eu cred ca asta e esenta crestinismului. Asta ne-a lasat Iisus. Mana intinsa spre ceilalti. Nu intepenita pe propriul portofel!

Stai, chiar a zis-o, nu? In Luca:

"Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe rudele tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme și ei, la rândul lor, pe tine, și să-ți fie ca răsplată. Ci, când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi, și fericit vei fi, că ei nu pot să-ți răsplătească, ci ți se va răsplăti la învierea drepților..."

Asta as fi facut de-as fi fost gazda.

Dar nu sunt. Sunt doar un om care se uita din afara, peste gard, la sarbatoarea Cezarilor.

A lor e lumea noastra, nu?

Aquila non capit musca

 Liviu Mihaiu

nrodsoetpSm 1u5i9ul04m22 r725oct86424ec:mt3580tib125ago8 ma7 ·

Un reputat profesor universitar in drept cu studii in Franța și SUA și fost judecător european:

Valerius M. Ciuca despre ultima decizie a CCR.

"Apele se limpezesc, ușor, ușor...