Abjecția, ca răul însuși, are multe chipuri.
Probabil unul dintre cele mai hidoase, recent relevat, e acela al denigrării și calomnierii celor ce au făcut și fac realul bine în spațiul public. Oameni excepționali care cunosc bucuria dăruirii și care se dăruiesc pe ei înșiși. Implicându-se, împlinindu-și datoria în primul rând din rațiuni morale și din dorința de a învinge, pentru alții, nu pentru ei, un sistem parazitat și parazitar, consumându-se, necapitulând în ciuda nesfârșitelor obstacole și descurajări tradițional românești. Crezând în bine până la capăt. O performanță mentală și morală.
A ataca public asemenea oameni rarisimi, acuzându-i de pe crestele plutocrației că nu sunt simultan asceți care trăiesc doar cu pâine și apă, spune tot ce mai era, tautologic, de spus despre demagogii demofiliei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu