Alteori, aduc în tăcere ecoul unui adevăr vechi – acela că uitarea doare mai mult
decât zgomotul de pe strada mea și fiecare vibrație care trece prin ziduri
ca o amintire neîmpăcată.
Pe la poștă, în cutia de scrisori, se adună alte semne ale timpului:
avize pentru cei care nu mai sunt, scrisori care vin prea târziu,
mesaje fără adresant.
Între 12 și 13 octombrie, am simțit că trecutul bate din nou la poartă.
Cu o hârtie, cu o absență, cu o zguduire adâncă.
Scriu, poate, pentru a nu lăsa tăcerea să se stingă de tot.
Nici a sărbătorilor.
Prea multă zarvă în orașul tihnit de odinioară.
Nu mai aud glasurile vesele ale copiilor, oamenii, la porți urmărindu-i.
Adevărata zarvă se isca din senin. Uneori, jucau mingea.
Rareori se opreau din joc. Doar când trecea vreo mașină.
Fără să se teamă și fără să pățească ceva.
Era o înțelegere mută între ei.
Apoi, spațiul dintre case s-a micșorat: ici-colo o vilișoară, un bloc.
S-au înmulțit și mașinile. Nu se mai fereau de copii.
Tot din senin, într-o dimineață, s-a scos piatra cubică. Fără să facem nimic.
Știind că gurile de canal erau nezidite, că lucrările erau vechi…
Au început lucrările de asfaltare.
Și marea orgie – un dans desfrânat, zgomotos.
Eli Gîlcescu
12 oct. 2025
Primul pas pentru recuperarea unei scrisori
În județul Ilfov, un bărbat a fost declarat mort de 20 de
ani,
deși el este cât se poate de viu.
În Târgu Jiu, un bărbat, mort de 25 de ani și 5 luni,
a primit un aviz și un re-aviz să se prezinte cu actul de identitate
pentru a ridica o Scrisoare internă neprioritară.
Ce i se pregătește?
O altă deportare? Un alt Bărăgan?
Pare o lovitură ciudată, aproape metafizică — o scrisoare
venită „din sistem”, dar și „din altă lume”. Doar urma scrisorii,
nu scrisoarea însăși. Avizul, re-avizul… două hârtii care anunță o absență, o
întârziere fără sfârșit.
E ca o chemare de dincolo, o confuzie administrativă a morții.
Un simbol al unei țări care nu știe cine mai trăiește, cine a plecat, cine a
rămas să poarte rușinea și amintirea.
Nici el nu mai e cel de odinioară.
