Nichita Danilov
ADI MAFTEI
L-am cunoscut de pe la începutul anilor optzeci când bântuiam în lung și în lat orașul. A fost cel mai bun prieten cu poetul Dan Giosu. Trecut și el de ceva timp în lumea umbrelor. Adi Maftei îl însoțea pretutindeni. Păreau nedespărțiți. Făcuseră împreună Liceul de Construcții situat aproape de capătul Sărăriei.
Adi Maftei era de o generozitate și de un devotament ieșite din comun. Deși ne cunoșteam, am devenit prieteni mai târziu. Pe la începutul anilor nouăzeci când împreună am construit o jumătate de casa. Rar mi-a fost dată să întâlnesc un om mai vesel și mai săritor, mai ales atunci când simțea că ai nevoie de un sprijin.Tot atunci am descoperit și poezia lui. O poezie pe cât de simplă, pe atât de fabuloasă. A fost un animator. Iubea deopotrivă poezia, dar și muzica, folk-ul.
Moartea lui neașteptată m-a tulburat profund. Tocmai postase pe Facebook un videoclip cu un pui de pasăre pe care-l găsise probabil căzut din cuib și acum îl învăța să planeze pe marginea unui lac.
Cum Adi era și grafician de felul său, și-a făcut și un autoportret alcătuit din cuvinte, care sună astfel: „Omul Andrei Maftei… e un firicel de nisip ce trece prin Marea Clepsidră a Timpului. Încerc să învăț să fiu Om. Am cochetat cu sculptura, cu muzica, cu actoria… Am făcut sport, jurnalism, regie și artă dramatică… Mi-am dorit să călătoresc, să văd și să cunosc lumea. Poate Dumnezeu mă va binecuvânta și cu asta...”
Ai fost un Om minunat, Adi Maftei. Marea Clepsidră a Universului te va păstra aproape de inima sa și de inima noastră. Pentru că doreai să cunoști lumea, ai învățat o pasăre să zboare.
Bunul Dumnezeu să te odihnească în pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu