21/04/2021

Comercializarea morții

Cu Kafka la cimitir! 

M-am gîndit să-mi pregătesc mormîntul, ca să fie locul pregătit pentru cînd va veni vremea să trec strada.

Sunt moștenitorul unui fost „loc de veci”, cumpărat de bunicul meu în 1947, la moartea soacrei sale, moștenit de bunica, apoi de tata, pe urmă de mama, iar acum nouă ani, de mine, la moartea mamei. Mormîntul fusese între timp refăcut de tatăl meu, în anii 70.

Pentru a face lucrările de reabilitare a mormîntului, a trebuit să schimb statutul de moștenitor cu cel de „concesionar”, căci locul de veci, care era atribuit înainte pe 33 de ani, acum poate fi confiscat după doi ani dacă nu plătești taxa de întreținere (45 de lei pe an). 

După ce am scris o cerere și am plătit două taxe, una pentru verificarea juridică, cealaltă pentru intrarea în posesia documentului, a trecut peste o lună și am obținut „actul de concesiune”, în calitate de „concesionar”.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu