Nici azi nu poți pune mâna în foc pentru nimeni

A luat foc primăria!

Cam așa s-au petrecut lucrurile când au venit la putere comuniștii. Să nu se mai știe ce avea omul. Să poată fi mai lesne prădatul.

Cu cine să te iei la trântă? Ajungeai neom. Bătut și alungat, chinuit ore în șir, zile, luni, ani, cu fel de fel de întrebări.

Unii abia așteptau să se pună bine cu ei. De ce nu? Dacă aveau să câștige câte o bucată de pământ. Turnau bine. Și le-a mers.

Cel mai aprig a fost T. L-am cunoscut. Îi căutam privirea hrăpăreață și lacomă. Am dat peste un om ascuns. Singuratic ca o stridie. Până și vorba se auzea hoțește din gâtlejul ascuns sub cămașă. Ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Mi-a promis o declarație cu toate cele luate de comuniști din averea strămoșilor. N-a mai venit. Cum era s-o scrie? Ochii îi scăpărau după pământ.

Ca și cum nu era destul, a turnat iar,  doar-doar, vor da de ceva ascuns.

Aștia erau pe atunci, se legau între ei ca să câștige. Drumurile lor erau mai alături de cei cu omenie și credință. Nu știu dacă aveau porecle printre ceilalți. Ar fi meritat.

Păcat, acum nu-i mai poate vizita stafia lui Lenoiu. Pe mulți i-a lăsat întunericul într-un loc mai așezat. Cu atât s-au ales. Poate au aflat dincolo mai multe: la ce este viața, la ce nu e. Pentru că doar Dumnezeu vede inimile înșelătoare. Și tot El le caută să primească ceea ce merită. Mai devreme sau mai târziu.

Eli Gîlcescu

12.02.2021