O asemenea viață a fost cu-adevărat

Azi am citit un poem profund și răscolitor. Uneori credeam că asist la un ritual al dominării și nesupunerii, un ritual al morții.

Poate și tu vei amuți pentru mult timp. Anul când a fost scris mi-a adus aminte de urletul meu, dincolo de lume. Seara, cînd încuiam ușile, trăgeam jaluzelele și vorbeam în șoaptă. Citind poemul, mi-am sfârșit scrisul. Nu știu pentru câtă vreme. Atâta adevăr, la așa viață care ne-a ajuns. Mulți nu vor înțelege urletul poetului, așa ca urletul muncitorului care nu avea cărți pentru copilul lui. O viață ca asta și un urlet mocnit și pentru învățătorii și profesorii din școli, obligați, amenințați...

Urletul copiilor luați cu arcanul în așa zisele tabere de pregătire pentru defilări, luați cu japca și duși pe perioada vacanței de vară la săpat de șanțuri, la Caracal. Nimeni nu a cerut despăgubiri pentru muncile agricole prestate. Nimeni nu a avut pretenții. Pentru că nu aveai voie să te sustragi, să te revolți, să ceri. Și acum mă revolt că nu există în istoria liceului aceste momente nefericite.

Bătrânii vorbesc tot mai rar de acele vremuri. Le aduce aminte de moarte. Nu vor să retrăiască acele clipe. Și acum, chiar, cine ar vibra la ele.  

Cine știe, poate povestea mea este povestea ta.

Ca toamna. Oricât ar plânge doar tu o poți vedea râzând.

 

Eli Gîlcescu