27/12/2017

O țară fără de legi nu e de fapt o țară

Am scris din nou pentru Contributors despre România infernală pe care încearcă să o construiască PSD. Adică despre abjecţie ca proiect de ţară.
"Nu le-a fost de ajuns să abuzeze, nestingheriţi de lege, de banii noştri; acum vor să poată abuza, nestingheriţi de lege, şi de corpurile noastre. Cu fiecare propunere legislativă, e tot mai limpede că afundarea cât mai adânc în abjecţie e singurul proiect de ţară al parlamentarilor PSD. Abjecţia pură e, de fapt, proiectul lor de ţară.
M-am cutremurat de oroare atunci când am citit că, printre modificările la Codul Penal, e trecută explicit şi abrogarea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei pentru obţinerea de favoruri sexuale.
O ţară fără legi nu e de fapt o ţară. E o stare de agregare umană anterioară oricărui contract social, anterioară oricărui cod juridic sau etic. E, de fapt, o formă de existenţă a-socială, în care nu se poate trăi – ci cel mult supravieţui, cu condiţia să îţi atrofiezi orice nerv etic.
Nu putem lăsa o astfel de Românie copiilor noştri. Le-am educat până acum nervul etic; ei bine, exact acest nerv etic va fi întâia lor vulnerabilitate. I-am educat să nu permită abuzul asupra corpului lor; ei bine, vor trăi într-o Românie în care abuzul acesta va deveni normă. Iar dacă vor fi abuzaţi şi molestaţi, vor putea depune mărturie numai în prezenţa celui care i-a abuzat şi molestat. Soţiile noastre abuzate, sau surorile noastre abuzate, sau mamele noastre abuzate, în ipoteza în care abuzul acesta va mai fi considerat infracţiune, de asemenea nu vor putea depune mărturie decât în prezenţa agresorului.
Trebuie să facem toţi (din stradă, din casă, din Parlament, de la CCR, de la Cotroceni) tot ce ne stă în putinţă pentru ca o astfel de Românie infernală să nu ajungă realitate.
Fiindcă, dacă ea ajunge realitate, înseamnă că am permis PSD să facă din România singurul stat din istorie în care abjecţia a fost legiferată la vedere. Că am permis PSD să facă din viaţa copiilor noştri un coşmar. Din care nu ştim dacă vor mai apuca să se trezească." (
Radu Vancu)

4 comentarii:

  1. Mantzy
    27 decembrie la 17:01 ·
    Citesc că Victor Socaciu a primit DOI rinichi, în 2009, de la un copil aflat în moarte clinică. A avut nevoie de doi pentru că erau mai mici așa și doar unul nu făcea față la un adult. Dar ar fi făcut fiecare față la câte un copil, iar în fața lui Socaciu pe listă se aflau mulți copii în stare critică, mai gravă decât a lui Socaciu. Cel puțin doi au murit nedrept și strigător la cer, din cauza lui, din cauza lui Lucan, din cauza ta, din cauza mea.

    Amintiți-vă cum era linșat seară de seară la Antena 3 Vlad Voiculescu, când venise, naivul, fie și din funcția de Ministru al Sănătății, decis să decapiteze hidra. A fost rapid eliminat de sistem, pentru unii chiar discreditat. S-a luptat eroic, dar, când credea că a tăiat șapte capete, alte șaptezeci apăreau și-l înconjurau. Monstrul ucigaș care domină sistemul medical românesc este mai înspăimântător decât orice creație din filme horror, cu mica diferență că monstrul ăsta este real. Și ține de la fiecare bancnotă pe care o strecoară un amărât în buzunar unui doctor sau unei asistente ca să fie băgat în seamă chiar și la Urgențe până la afaceri la nivel înalt, cu firme private, PRO TV-ul și ”mari artiști ai neamului” implicați. Și nu, nu se poate învinge cu share-uri, nici cu statusuri nervoase ca acesta.

    Vinovați? Știți deja. Noi. Noi votăm, noi nu votăm, noi suntem pasivi, noi avem cunoscuți pesediști pe care nu-i scuipăm în fețele alea scârboase cu fiecare ocazie, noi închidem ochii, noi întoarcem capul, noi omorâm. Corupția ucide doar în strânsă colaborare cu tăcerea și pasivitatea.

    RăspundețiȘtergere
  2. https://www.botosaneanul.ro/stirea-zile/scandal-si-pornografie-pe-banii-primariei-botosani-la-gala-premiilor-eminescu-eu-sunt-tipa-pe-care-ati-hartuit-o-tipa-pe-care-ati-numit-o-curva-prostituata-video-foto/

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-am amintit acest episod când am aflat că sâmbătă seara, pe 20 ianuarie 2018, bucureștenii care circulau cu troleibuzul 69 au fost forțați de poliție să se dea jos, după ce puseseră mașina poliției în fața troleibuzului, astfel încât să nu mai poată circula. Nu li s-a dat nicio explicație, însă toți au bănuit că doreau să-i descurajeze să ajungă în Piața Universității. Oana Stanciulescu

    Ce nu s-a văzut pe 20 ianuarie 2018 și pe 20 decembrie 1989

    RăspundețiȘtergere
  4. Mara Fin

    Sunt oameni care își cheltuie banii, timpul, energia, sănătatea, chiar viața, pentru binele celorlalți. Și sunt frumoși și necesari pentru toată lumea. Dar a apărut o categorie parazitară, coruptă, cu valori răsturnate, care s-a cocoțat în fruntea statului de drept, care are tupeul să ne spună că POATE să facă ORICE fărădelege. Bate un vânt de ceartă

    RăspundețiȘtergere