Dragă Revoluție

DRAGA REVOLUTIE, nu ti-am scris pan-acuma pentru ca-n primii tai ani erai prea mica si , ma gandeam , ce sa scriu eu, om matur , unui copil ...Apoi pe masura ce timpul, vorba poetului, trecea , s-a petrecut ceva cu adevarat neobisnuit... pe masura ce tu cresteai , eu ma faceam tot mai mic pana in punctul in care n-am mai inteles aproape nimic din felul tau de-a fi. E-adevarat , venirea ta pe lume m-a surprins mahmur. Avusesem cu baietii de la Iris un concert , fix c-o seara-nainte ,la Teatru C. Tanase si am fost cazati ( echipa tehnica sibiana, managerul si eu ) la hotel Negoiu ala vecin cu cc-ul. Si dupa cantare , ne-am pus la "citit" de-am rupt...de unde era sa stim ca vii? Ca vine o civilizatie extraterestra, noi , lecturati cum eram , puteam crede. Dar ca vii TU , asta n-aveam cum. La primul jos ceausescu aterizat in urechi , mi-am tras perna pe cap s-alung auzeniile din mintea mea muncita. Cum insa primul s-a transformat curand in vacarm am sarit la geam si-acolo m-am frecat la ochi.. copii in genunchi, in spatele lor multime de popor iar in fata un cordon de militari. Bre nasicule era cat pe ce sa-l strig pe Paul Nanca ce se tocmea cu un ofiter sa treaca spre Universitate dar mi-a tinut Dumnezeu palma lui peste gura, cred. Romania era gravida cu tine si statea sa te nasca. Mi-am tras blugii pe mine , bocancii fara sosete, am lasat bagaju' acolo si-am coborat. Ma trezisem cu totul , nu doar din lectura, cumva de la zero. Pe langa ziduri , cu pletele ce parca pentru prima oara faceau sens cu-adevarat, silueta mea a ajuns la Universitate. Aici norod mult iti pregatea patucu' pentru clipa cand o sa vii. Seara , multimea era flancata de vrajitoare cu tancuri pe strazile laterale , puzderie de militari si alti vestitori civili. Acuma pot sa-ti spun, eram foarte-aproape de celebra baricada, dus de valurile de oameni si de entuziasm. Cantam , strigam , in corul imens de romani inviati. Ce nu stiu eu sa explic e cum de pe la 23. 30, cu nasicu' fiind, brusc s-a frant ceva in mine si-am plecat. .Jumatate rusinat , logic. Dar cealalta jumatate cum s-o descriu? Imi pareai , ma ierti ca-ti spun, un fel de avort sau oricum un copil ce se va naste cu tot felul de dizabilitati. Si lasitatea mea, fuga mea , ma dureau mai putin decat acest presentiment infipt adanc in inima mea. Tu n-ai cum sa-ti amintesti dar frumoasa , minunata , blanda ta mama, Romania, te-a nascut in chinuri de neinchipuit pentru noi. Dimineata la 5 masinile spalau asfaltul de sangele varsat, lucratori ai salubritatii stergeau zidurile de sangele ce-a-nceput sa curga fix de la orele 24. Ca sa te poti ivi tu pe pamant, parinti impietriti de suferinta au umplut un cimitir intreg cu proprii fii. Nu ti-o spun ca repros dar trebuie sa stii cum a fost. La nasterea ta , un ochi radea , altul plangea. Pe urma , inteleg abia acum , tu ai crescut ca-n povesti iar noi ne-am facut cum iti spuneam, copii. Bine-bine nu mai intelege nimeni mai nimic din tine. In fiecare an , de ziua ta , niste copii se cearta pe la tv ca cine stie mai precis , altii rad, altii plang... cei mai multi insa cred ca te-au uitat. Ca, zic ei, si-au pus toata nadejdea-n tine si degeaba. Ba sunt copii care spun ca ti-ar trebui o sora ca acuma stim si noi sa crestem ca lumea o revolutie. Adevarul e ca te-am scapat din maini si-ai crescut si tu cum ai putut, printre noi. Te-ai descurcat. Ca altceva n-am fost in stare sa te-nvatam. Eu care datorita tie am ajuns cunoscut cu niste cantece te simt cumva aproape. Dar macar anu' asta hai si stai langa mine aici sa privim amandoi chipul mamei tale. Si sa-mi spui dac-o recunosti . S-o iei in brate si sa-i mangai obrajii zbarciti, fruntea ridata , ochii dusi in fundul capului , rasuflarea grea ca de moarte. E mama ta, Romania.
Editează

Mircea Rusu