Toți
suntem răi. Și noi și ei. Nu ne-am născut așa. Dar într-o lume de ură, nimeni
nu mai poate gândi frumos. Nici poezia nu mai e de dragoste. Pare desprinsă
dintr-o peliculă horor. În care disprețul unora față de ceilalți e mai mare
decât poemul care să lege și să dezlege lucruri mult mai de seamă. Ce exemplu dau
celor tineri cei care vremelnic dețin puterea, și se poartă astfel. Cine să mai
respecte legile, dacă ei le încalcă în fiecare zi. Cine să mai prețuiască
adevărul, dacă noi auzim numai minciuni. E greu, din ce în ce mai greu să-i
întorci la normele firești ale bunului simț. N-ar fi mai bine să le limităm prin lege
numărul de stagii de deputat, de primar, de europarlamentar. Poate că atunci ar
mai exista un pic de rușine, ca atunci când lași locul altcuiva, măcar să fie curat, cu datoriile
la zi față de educație, sănătate, pensionari. Urâte apucături se transmit din
generație în generație, ceea ce ne afectează. Să vii și să spui atâtea
neghiobii nelalocul lor, fără să-ți pară rău, urmărind doar interesul tău. Nu
și-a cerut nimeni scuze, nici pentru morții de la Clubul „Colectiv“ din 2015, nici pentru gazarea
celor din 10 August 2018. Au fost mulți care ar fi trebuit să facă pasul înapoi.
De rușine.
Au
politizat totul, până și sindicatele și liderii lor. Mi se pare
că au ceva în sângele lor care îi face să uite de partea cui trebuie să fie,
nicidecum de partea celor care sporesc diferențele între oameni, cu recompense
pentru unii, cu penalizări pentru ceilalți. Și atunci cum să nu fii deranjat de
aceste discriminări injuste, că unii au parte de altfel de servicii, fie și
medicale, că numai ei ar merita din belșug privilegii peste privilegii, să locuiască în cartiere separate și luxoase, să studieze
în clase de elită, să primească îngrijiri în spitale mai dotate.
Cei care nu au posibilitatea să fie încurajați, să aibă șanse aici, pleacă. Pleacă pentru că nu se văd parteneri într-un joc măsluit, prin restricții și bariere. Într-un
joc în care contează pilele. Un joc al hazardului.
Știm câți
mai suntem? Un recensământ, pe când? Unul care să stabilească numărul celor
care mai sunt, al celor plecați sau pe picior de plecare, al celor care nu pot
face dovada unui act de identitate, numărul caselor părăsite, în stare de
degradare, de care nu se mai interesează nimeni.
E. G.
