Nu încerca să faci minuni

Oamenii nu te vor ierta niciodată.

Povestea asta se potrivește cu povestea mea, a ta... a celor batjocoriți, care și-a pierdut strălucirea. O poveste bolnavă, cu cearcăne în jurul ochilor

Mereu am spus că omul prețuiește mai mult după, decât în timpul vieții.

Când ți-e lumea mai dragă, când ești prins cu pregătirile de Paști sau Crăciun, atunci se ivesc amezile, notificările, de își vine „a lehamite“ de tot sau să-ți iei lumea în cap, într-un loc îndepărtat, într-un trai obscur, sau poate, și mai bine într-o moarte obscură.

Și stai în loc și aștepți „atâta vreme cât are nevoie mânia ca să se astâmpere“.  

 

Eli Gîlcescu

Amenda

Doamna de dincolo de ghișeu era, cum altfel, sastisită și fără nici un fel de participare. Interesant cum reușesc oamenii ăștia să se detașeze. Simți că nu sunt acolo, că nu vor să facă treaba aia, dar n-au încotro. Dau țidula, ia țidula. Eu explicându-i că e posibil să nu fi deslușit corect cuneiformele și să fi venit altundeva decât era cazul. Firește, căutându-i privirea ca să nu pară că vorbesc singur, ea nevorbind semnificativ și fără să se obosească să vadă cine-i vorbește. Inexpresivă și rece. Mă reculeg în tăcere, mi-am amintit că până și proștii par inteligenți dacă știu să tacă deștept. După cum și reciproca e valabilă.

La Poștă, mi-am dat seama, totul e pe hârtie.

Țidula aia avea unele detalii care ajută să faci un pas ori doi către miezul problemei, să treci de preambul. Un număr, un ceva. Doamna ar fi putut să identifice acel ceva și să caute miezul problemei săpând într-un instrument banal care se cheamă PC.

Nțțț!

Doamna a deschis un registru cu multe pagini și cu informații specifice scrise, ați ghicit, de mână, cu pixul. Până la acel moment fără vorbe. Apoi a mers „în spate” și mi-a adus un plic.

„– Să nu pierdeți plicul, zice. Amendă”.

Ștefan Mitan