Sunt obosit și drumul nu se mai zărește

Andrei Gheorghe

10 Septembrie 2017  

Voluntari, București, Romania 

Sunt obosit. Am fost "generația de sacrificiu" și am crezut că după un drum lung și greu o să ajungem într'o poiană cu soare și flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri și într'o zi sătui de foame și mizerie ne-am revoltat, ne-am ucis conducătorii și am crezut că după un alt drum lung și greu o să ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e sălcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață în calești scumpe, copiii lor ni se urcă în cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frații fug scârbitți și-și caută fericirea în alte zări. Speranța a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu îmi număr firfireii și mă gândesc dac-mi ajung de o funie mai sănătoasă. În fața nu văd nimic decât beznă și întuneric, în jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscată și-n gură gust de cenușă. Vă blestem conducători ai României și-n pușcărie dacă v-aș băga pe toți, cu nimenea nu aș greși. Vă blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, înfumurările și prostia voastră agresivă. Vă blestem să muriți stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită, într-un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți în sufragerie și cu părinții în întreținere pe veci. Sunt obosit și drumul nu se mai zărește.

RIP ANDREI GHEORGHE .