RIP ANDREI GHEORGHE .
19/03/2018
Sunt obosit și drumul nu se mai zărește
Andrei Gheorghe
Sunt obosit. Am fost "generația de sacrificiu" și am crezut că după un drum lung și greu o să ajungem într'o poiană cu soare și flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri și într'o zi sătui de foame și mizerie ne-am revoltat, ne-am ucis conducătorii și am crezut că după un alt drum lung și greu o să ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e sălcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață în calești scumpe, copiii lor ni se urcă în cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frații fug scârbitți și-și caută fericirea în alte zări. Speranța a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu îmi număr firfireii și mă gândesc dac-mi ajung de o funie mai sănătoasă. În fața nu văd nimic decât beznă și întuneric, în jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscată și-n gură gust de cenușă. Vă blestem conducători ai României și-n pușcărie dacă v-aș băga pe toți, cu nimenea nu aș greși. Vă blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, înfumurările și prostia voastră agresivă. Vă blestem să muriți stând la coadă, să trăiți din salariu și să vă petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuită, într-un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți în sufragerie și cu părinții în întreținere pe veci. Sunt obosit și drumul nu se mai zărește.
RIP ANDREI GHEORGHE .
RIP ANDREI GHEORGHE .
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Catalin Condrov
RăspundețiȘtergere22 minute · Chișinău, Republica Moldova ·
Andrei GheorgheTu nu știi, dar odată va veni timpul ultimei tale ninsori!? Poate va fi o ninsoare mai puțin obișnuită, cu fulgi mari ca bondarii din primăvara primii tale iubiri din meleagurile îndepărtate, unde te-ai născut și unde ai fost fericit ca niciodată... Iar zumzetul lor va încerca să te adoarmă cu un profund sentiment de bucurie și puțină tristeță! Va ninge liniștit și nu iți vei da seama că e ultima ninsoare din viata ta! Încet, încet, buzele, genele și obrajii tăi vor fi acoperiți de o promoroacă abia perceptibilă dar tu nu vei simți frigul ei, ba chiar invers, vei fi îmbrățișat de o căldura aparte, vei retrăi sentimentul primului sărut, care din păcate va fi și ultimul! Îți mai deschid o taină! În ultima ninsoare fulgii nu vor atinge pământul ... Neaua se va ridica spre înălțimi și îți va deschide drumul spre ceruri! Și va fi neașteptat de frumos și atât de simplu de parca a nins cu Dumnezeu! DRUM LIN, PRIETENE!
Mihai Polițeanu
RăspundețiȘtergere28 minute ·
Singura dată când am vorbit în persoană cu Andrei Gheorghe a fost în toamna lui 2014, acasă la el, când l-am vizitat împreună cu Sorin Avram. S-au dus amândoi, unul după altul, la distanță de câteva săptămâni. Ce ironie amară și tristă coincidență.
Văd cu dezgust că tot felul de șarlatani și farisei, gen Mihail Neamțu sau Bogdan Duca, au găsit în moartea lui Andrei Gheorghe o ocazie de a-l scuipa încă o dată, printre câteva false regrete. Dacă ar mai fi trăit ar fi făcut mișto de ei, așa cum a făcut întotdeauna cu legionarii, homofobii, habotnicii și "alte asemenea făpturi imbecile", după cum spunea în ultima lui postare. Abrazivitatea lui era de 1000 de ori mai decentă decât falsa pudoare a celor care împrăștie ură prin cuvinte frumoase.
Vladimir Tismaneanu este cu Andrei Gheorghe.
RăspundețiȘtergere1 oră · Washington, Statele Unite ale Americii ·
Veștile rele sosesc seara târziu. Am fost prieten, real și virtual, cu Andrei Gheorghe. Voi da un un singur tag aici și acum, la pagina sa FB. Cei pe care zeii ii iubesc mor tineri. Andrei era tânăr. Să se odihnească in pace..
ANDREI GHEORGHE
RăspundețiȘtergereÎn 89 existența devenise pe nesimțitelea, durere. O viața gri cu pulovere, Greii cu oameni, părinții care mai ieri râdeau.
Priviți Iranul înainte de ayatolahii, fotografiile cu femei vesele în Kabul si gindiți-vă că pe negândite, ca broasca din oala, am ajuns în infern. Și am vrut libertate. Da, am vrut, mîncare ,haine, curent, presă, pasapoarte, benzina, becuri, fripturi și Pepsi. Dar în primul rînd, am avut libertate libertate. Și ne-am îmbrâncit cu libertatea’n gură și cu Iliescu și cu minerii și cu bucureștenii indignați.
Așa cum ne-am priceput noi ne-am făcut treaba. Treaba ta, Piața a Victoriei e să continui Piața Universității dar cu discursul tău, cu grijile tale și cu nevoile tale. Iar nevoia zilei de azi e dreptatea. Pentru dreptate se iese în strada, nu pentru conturi sau alte bogății. Oamenii sunt liberi și liberi fiind, se adună, asociază și strigă că destul am tăcut noi, părinții. Dreptate pentru toți. Ieșiți, nu stați placizi, scrieți, împrăștiați ideile și nu vă temeți căci nimeni nu vă poate învinge. Sunteți oameni liberi și treaba voastră e dreapta.
Cristina Timariu
RăspundețiȘtergereCatchy
A murit Midnight Killer-ul adolescenței mele… Și de aici s-a stârnit furia mea. Suntem ciudați noi, așa, ca nație, sau națiune cum îi plăcea să ne salute. Cum, puii mei, atâta ipocrizie?! Toată suflarea îl omagiază, un mare jurnalist, un om sincer, deosebit, extraordinar, minunat, mare reformator, în câteva ore îl vor face semizeu chiar ăia care l-au stigmatizat ca pe un paria.
De mare jurnalist ce era, n-a mai apărut pe nicăieri, de mult ce l-ați respectat pentru pozițiile sale scoase din tipare, de aia nu a mai avut emisiuni pe nicăieri? Băi, voi, ăștia ce vă faceți știri breaking news luând partea leului din dispariția unui om care v-a fost incomod, voi, ăștia care l-ați întâlnit nu știu pe unde, l-ați admirat pentru nu știu ce, da, mă, voi! Voi sunteți cei care promovați și perpetuați slugărnicia, pupindosismul și interesele personale, cu ceva excepții pe care le ejectați iute când vă ies în cale
Mihaela Miroiu
RăspundețiȘtergereVoluntari, București, Romania
Mereu găsim motive să ne descotorosim de termenul de comparație deranjant. Motive care nu au nimic de a face cu huliții și incorecții termeni: talent, inteligență, vocație profesională, responsabilitate, chiar eficiență. De pildă: vârsta, sexul, etnia, credința sau necredința, orientarea ideologică, simpatiile politice, un anume handicap fizic etc., probabil că la noi, până și cinstea, sunt motive bune, nu-i așa?
Ispita aceasta face parte din meniul pe care îl numesc, cu un oximoron, Etica Mioritică: Să piară termenul de comparație, ca să nu se mai vadă mediocritatea, delăsarea și nesimțirea noastră!
De multe ori mă intriga modul lui liber de a gândi..
RăspundețiȘtergeremă enerva puterea lor de a pătrunde în conștiința mea și mă făcea să mă simt o lașă pentru că eu ,mamă, trăită în aceeași societate, nu aveam tăria de a le spune decât,poate, în șoaptă !
Părea că el le știe pe toate, și deși nu pășeam în aceleași grupuri de oameni,modul lui de a arunca vorbele în spațiul public,fără teamă și fără reținere,mă fascina,dorind să-l ascult la nesfârșit. De multe ori aveam senzația că spunea ce și eu gândeam, dar nu aveam curajul de a vorbi !
Câți dintre noi nu l-am ascultat pe acest rebel care nu se temea, de nimic și de nimeni, și câți dintre noi nu am trăit o stare de stinghereală atunci când cu infatuarea-i caracteristică ne obliga cu verva lui să vedem că avea dreptate, nebunul frumos...Cred cu tărie, că fără să știe sau fără să-și fi propus,era purtătorul gândurilor noastre ,a multora care am învățat tăcerea într-un fel păgubos pentru noi toți !
Drumul să-i fie cu Lumină,,spre ACOLO,unde poate simți și vorbi cu toată ardoarea care îl caracterizau !
Marieta Căprăruși
Florin Cojocariu:
RăspundețiȘtergere·
"Alții l-au cunoscut mai bine și au scris foarte potrivit despre el. Simt însă că sticla de votcă băută într-o noapte la el acasă, printre discuții filosofice fără rost, mă obligă să spun ceva acum la despărțire. Ca după oricine, după Andrei Gheorghe rămân cu precădere gesturile lui de generozitate și deschidere către oameni străini. Trebuie să vedem lângă noi moartea ca să pricepem că ceea ce ne definește, ceea ce rămâne, nu sunt ambițiile noastre și ce iese din ele, așa cum credem de dimineață până noaptea, ci ceea ce oferim celor din jur. Andrei avea o capacitate de a asculta, o sensibilitate bine mascată dar și o generozitate surprinzătoare care făceau din el un creștin mai bun practicant decât mulți care pretind a fi asta. (Aud un pic acum râsul lui sonor de fumător)
În pofida frondei lui pe temele religioase ale momentului și al ateismului declarat uneori provocator, incapacitatea lui de a minți (pe sine și pe alții) dar și empatia nativă față de cei în suferință îl făceau cu siguranță mai viu și uman decât ipocriții care tună pe Facebook în numele lui Dumnezeu.
Nu am devenit prea apropiați dar m-au impresionat mintea, ideile și lecturile lui. Pe cât de superficial și arogant părea la exterior, pe atât de solid și metodic părea construit la interior. Pe cât de copil părea în discursul public, pe atât de bărbat adevărat (o specie rară) era în viața privată. N-am înțeles și probabil puțini știu ce îi alimenta neliniștea și nerăbdarea interioară, pentru că deseori dădea impresia că aleargă după ceva ce-i scapă. Era în el o nerăbdare cronică de a explora și cunoaște pe celălalt care transforma interacțiunea cu el într-un montagne russe. Căuta probabil în ceilalți ceva ce nu reușea să găsească pe deplin în nimeni, ceva care l-ar fi împăcat cu lumea și cu sine.
O poză din 2014, de la Gurbănești. Mulțumesc Andrei! Să primești înapoi cât ai dat altora."