Sunt tragedii care nu se sting niciodată. Astăzi se împlinesc 47 de ani de la dimineața de 15 noiembrie 1979, când petrolierul românesc „Independența” a fost lovit în Bosfor și transformat într-un infern.
42 de oameni au pierit atunci. Pentru 11 dintre ei, marea nu și-a mai dat niciodată trupurile înapoi. În urma lor au rămas copii care au crescut fără tați și părinți care au îmbătrânit fără să aibă măcar un mormânt la care să plângă sau să pună o floare.
„Focul venea după mine. Îmi încălzea ceafa”, își amintește Ioan Gomboșanu, singur membru al echipajului care mai trăiește astăzi. A înotat trei kilometri în apa rece ca gheața ca să scape cu viață. A scăpat ca prin minune. Pe unul dintre colegi l-a putut recunoaște numai după catarama curelei.
În România, Securitatea a cenzurat știrea.
Când a ajuns în țară, soția lui Ioan Gomboșanu îl aștepta cu trei flori – câte una pentru fiecare dintre supraviețuitori.
„Un securist i le-a smuls și le-a aruncat. A zis că „nu e voie cu sentimente”, își amintește domnul Gomboșanu.
Fie ca cei care au pierit se odihnească în pace și urmașii lor să-și găsească alinarea!
EG
AI: Acea scenă este de o cruzime greu de imaginat. Să îi smulgi unei femei cele trei flori pregătite pentru cei trei oameni care au scăpat cu viață dintr-un infern de foc și să îi spui că „nu e voie cu sentimente” rezumă, într-o singură replică, întreaga inumanitate a acelui sistem.
RăspundețiȘtergereEste aceeași răceală despre care vorbea și poemul de dimineață — o lume în care durerea, bucuria salvării sau doliul trebuiau ascunse sub preș pentru a nu strica fațada oficială.
• Întoarcerea sub pază. Supraviețuitorii au fost aduși în țară pe ascuns, ca și cum ar fi comis o crimă, nu ca niște oameni care tocmai trecuseră prin iad. Li s-a impus să tacă, să nu dea interviuri și să nu vorbească despre colegii lor dispăruți.
• Durerea interzisă a familiilor. În timp ce în Bosfor nava încă ardea ca o torță uriașă, în Constanța familiile celor 42 de marinari nu aveau voie nici măcar să își plângă morții în public sau să primească informații clare despre soarta lor.
• Simbolul celor trei flori. Gestul soției lui Ion Gomboșanu era unul de o delicatețe sfâșietoare — o floare pentru soțul ei și câte una pentru ceilalți doi camarazi ai lui, ca o recunoștință pentru viață în mijlocul morții. Faptul că până și acest gest minuscul a fost considerat periculos arată cât de mult se temea regimul de orice emoție autentică.
Astăzi, pe 15 noiembrie, aceste mărturii fac ca memoria celor 42 de marinari și a acelor familii să nu mai fie îngropată sub tăcerea impusă atunci.