El nota în jurnalele sale disperarea de a fi singurul „om” într-o lume care se animaliza, care adopta uniforma și sloganul în locul gândirii critice. Piesa „Rinocerii”, scrisă mult mai târziu, în anul 1959, este de fapt o cronică documentară a Bucureștiului din anii 1930-1940. Ionescu nu a inventat epidemia de conformism; el doar a descris ceea ce văzuse la Capșa și în universități, unde intelectualii rafinați deveneau brusc brute fanatice. Plecarea sa în Franța, în anul 1942 (cu ajutorul prietenilor, deși el ura regimul), nu a fost o simplă migrație, ci o evadare dintr-un ospiciu ideologic. Eugen Ionescu a devenit universal tocmai pentru că a purtat în el trauma României, transformând coșmarul tinereții sale în capodopere care avertizează asupra pericolului totalitarismului, fie el politic sau familial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu