Doina,
Știu că a fi martor zilnic la durerea cuiva drag consumă.
Te macină încet, fără zgomot.
Știu de ce ți-am scris și ieri, și alaltăieri: am simțit că azi nu voi mai putea să-ți urez nimic.
Poate că și soțul tău a tras cât a putut, să rămână aproape de această zi, să fiți împreună.
A fost atât de aproape.
Chiar și acum.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Știu de ce ți-am scris și ieri, și alaltăieri: am simțit că azi nu voi mai putea să-ți urez nimic.
Poate că și soțul tău a tras cât a putut, să rămână aproape de această zi, să fiți împreună.
A fost atât de aproape.
Chiar și acum.
Sincere condoleanțe și putere sufletească familiei îndoliate.
Eli Gîlcescu
Isabela Vasiliu:
RăspundețiȘtergereCondoleanțe familiei și iubitei noastre Dna Ionescu!
Unul dintre motivele pentru care iubeam să vin acasă - zâmbetul bun al Domnul Ionescu în grădina minunată a familiei Ionescu la cafea! De o bună dispoziție molipsitoare făcea timpul să stea în loc!
Drum lin în Lumina Lui!
O să îmi lipsiți, Dle Ionescu!
Strada Unirii e mai săracă!
Ultimul drum.
RăspundețiȘtergereNoi încă ne prefacem că a fost o întâmplare,
ca să nu spunem că adevărul umblă liber prin saloane.
Doliul – chiar și când nu e al tău direct – obosește sufletul.
RăspundețiȘtergereSă ții pe cineva de mână
RăspundețiȘtergereEli Gîlcescu
Știu că a fi martor zilnic
la durerea cuiva drag
te consumă
până la os.
Știu de ce i-am scris și ieri,
presimțind
că azi
nu voi mai putea să-i urez nimic.
Poate că și el
a tras cât a putut,
să fie cât mai aproape.
Împreună.
Am rugat-o
să-l țină de mână.
Mi-a spus
că nu are voie la el.
Pe lângă boală
a mai adunat o bacterie,
iar dinaintea Crăciunului
somnul i-a devenit comă.
S-a stins azi-noapte.
Cu doruri multe.
Eu am rămas
căutând cuvintele
pe care nu i le-am spus:
că e nedrept,
că doare,
că uneori dragostea
nu are voie
nici măcar să țină de mână.