Sistemul care te pune pe drumuri

Au trecut ani — zeci de ani — până când un om de afaceri, Sandu Băbașan, a avut curajul să spună public ce trăiesc, în tăcere, mii de români. A povestit experiența sa dureroasă cu sistemul de sănătate românesc, iar postarea a devenit virală: peste 21.000 de reacții, 15.000 de distribuiri și 3.200 de comentarii.

Disfuncționalitatea începe din prima zi. Din prima ușă. Sistemul te pune pe drumuri — de la medicul de familie la specialist, de la laborator la spital. Și, între timp, durerea crește, dar nu mai ai timp să te iei de sistem: abia te mai ții pe picioare.

Medicul de familie nu are o evidență actualizată cu laboratoarele sau cabinetele disponibile. Ar trebui — ar fi trebuit de mult — ca programarea pacienților să fie parte din obligațiile sale. Dar sistemul rămâne strâmb, șchiop, comod. Un sistem care nu întinde mâna celui care nu mai poate aștepta. Un sistem care nu-și mai recunoaște bolnavii.

Eli Gîlcescu

https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/platesc-milioane-la-stat-dar-pentru-copilul-meu-2477767.html

https://egilcescublog.wordpress.com/2025/10/09/sprijinul-medicului-de-familie-dincolo-de-limita-unui-bilet-de-trimitere/

Disfuncționalități

 „Ziua 1 — Biletul de trimitere. Dimineață, medicul de familie. Consult, explicații, totul profesionist. Ne dă bilet de trimitere pentru analizele recomandate. Întreb explicit: «Cu biletul ăsta, putem face analizele, când?» «Depinde de laboratoare. Sunați, unele au fonduri la început de lună. Dacă nu, vă programează mai încolo.» Depinde este un cuvânt care, în România, înseamnă: de tine depinde să alergi după un drept pentru care ai plătit”, a povestit omul afaceri.

https://www.comisarul.ro/articol/platesc-milioane-la-stat-dar-pentru-copilul-meu-nu_1599685.html&src=3801

În zilele următoare, el a sunat la mai multe laboratoare pentru analize, dar pe fond cu același rezultat. De fapt, fără niciun rezultat.

Din ziua I apare disfuncționalitatea sistemului. Da, sistemul care te pune pe drumuri. Și tot așa, ca pe bandă, alt pacient, alte cazuri grave, alte bilete de trimitere. Și sistemul funcționează, nimeni nu-l acuză, că durerea e peste tot și nu ai timp de a te lua de el. 

Medicul de familie nu are o evidență la zi cu laboratoarele, cabinetele de specialitate. Ar trebui, ar fi trebuit până acum să intre în obligațiile medicului de familie și programările pacienților. 

Eli Gîlcescu

Boala este peste tot

 Rep: Se poate vindeca o boală fără medicamente?

C.R.: Păi niciun medicament din lume nu vindecă vreo boală, este o noţiune total greşită. Un medicament compensează, ajută corpul să ducă boala, dar nicidecum nu vindecă. De exemplu, o persoană care are hipertensiune arterială ia medicamente toată viaţa şi cu timpul trebuie să crească medicamentele pentru că cele pe care le-a luat anul trecut acum nu mai lucrează, trebuie să ia unele mai puternice. De ce? Pentru că între timp boala e evoluat, a avansat. Bietul doctor nu a învăţat să vindece o boală pentru că ştiinţa medicală nu ştie să vindece boala. Mă refer la partea bio-chimică. Ştie doar să te ajute să duci boala, să ajute corpul să facă faţă bolii respective, dar nicidecum să vindece boala.

https://prietendevremerea.ro/cristian-rachitan-fericirea-pleaca-pur-si-simplu-de-la-senzatia-de-a-te-simti-implinit-3/#respond

Situație incredibilă

Silviu Gurlui 

România poate să intre într-o zonă critică de instabilitate energetică și nu pentru că va scădea producția totală însumată, ci pentru că va cădea resursa sincronă. Bonus de prostie: vom mai plăti și o amendă de 1 miliard de euro pentru că nu respectăm angajamentul din PNRR, care a fost negociat de guvernele anterioare atât de bine, încât vom sfârși așa: sistemul energetic este pus la pământ.

https://www.facebook.com/silviugurlui

Gânduri

Christian W. Schenk 

O viață întreagă m-am chinuit să par cultivat – și acum e de ajuns un algoritm ca să mă retrogradeze în diletantul propriilor mele gânduri. Altădată, dacă scoteai un citat din Brockhaus, lumea te aplauda ca pe un înțelept; astăzi, e suficient să tușești în fața ecranului și mașina îți varsă o dizertație înainte să apuci să-ți pui ochelarii pe nas. Culmea ironiei: în minunata lume textuală de acum, nu mai deosebește nimeni idiotul de geniu – peste noapte, toți au devenit geniali, în serie, ca un tiraj prost de poezii. Numai eu nu. Eu rămân ceea ce am fost mereu: un plagiat original, lustruit cu trudă, un exponat din epoca în care cultura mirosea a sudoare și nu sclipea a siliciu. Eu am învechit…

Dreptul de proprietate nu este întotdeauna sigur, chiar și atunci când ai cumpărat „legal”

România încă mai trebuie să parcurgă acest drum pentru a-și proteja cetățenii și piața imobiliară de astfel de injustiții.

Nu e vorba despre apărarea unei persoane publice. E vorba despre fiecare om care poate fi prins într-un lanț juridic în care totul pare legal… până nu mai este.

Dreptul ar trebui să apere buna-credință, nu să o pedepsească. Nu putem cere încredere într-un stat care promite siguranță juridică doar până la următoarea decizie retroactivă.

E timpul ca România să discute deschis despre protecția reală a cumpărătorului de bună-credință.

Nu toți avem case închiriate la bănci. Dar toți avem nevoie de siguranță în ceea ce ni se promite a fi „dreptul nostru”.

Un text de Silviu Labes

https://www.facebook.com/silviu.labes

Jurnalism & Analiză

Contemplând îndelung o postare

 O forță de mărturie – aproape un jurnal de supraviețuire. Se simte cum ați recuperat un adevăr greu, fără podoabe, doar prin sinceritate. Felicitări, dle Vasile Gogea. Preiau partea finală – 

... o adevărată replică, poetică, ce compensează simbolic în mare măsură ceea ce am pierdut, sau am crezut atunci că pierd am găsit-o abia zilele acestea în cărțile de poezii și meditații, pe care Venerabilul Magistru Marcel Mureșeanu mi-a făcut onoarea și bucuria de mi le trimite prin curier personal (eleganță de modă veche). În stilul Domniei Sale, caligrafiat inconfundabil, și pe un fundal marcantonian, o fină, delicată „țesătură de monade aflate într-o continuă semioză” (Petru Poantă), ne învață, cu maximă, aproape trufașă sfială să contemplăm cu calm o „lume ce pe nesimțite cade” (Irina Petraș).
Preiau, în încheierea acestei (mai puțin) „tragice și grotești istorii” cum ar spune regretatul meu prieten Radu G. Țeposu, cu asentimentul Maestrului Marcel Mureșeanu, această monadă (publicată mai întîi chiar în Făclia, din 22-23 aprilie 2023):

(Despre melc)
„Celor care l-au dat afară din casa lui pe
Melc să
le fie rușine! Ce ziceți acum că pe el l-au
ajutat cerurile
să-și zidească o mănăstire, care chiar
MELK se cheamă,
și unde ar trebui să vă faceți penitență!”

https://vasilegogea.wordpress.com/2025/10/04/cum-am-fost-declarat-homeless-sau-sa-nu-spui-melcului-ca-n-are-casa/