România încă mai trebuie să parcurgă acest drum pentru a-și proteja cetățenii și piața imobiliară de astfel de injustiții.
Nu e vorba despre apărarea unei persoane publice. E vorba despre fiecare om care poate fi prins într-un lanț juridic în care totul pare legal… până nu mai este.
Dreptul ar trebui să apere buna-credință, nu să o pedepsească. Nu putem cere încredere într-un stat care promite siguranță juridică doar până la următoarea decizie retroactivă.
E timpul ca România să discute deschis despre protecția reală a cumpărătorului de bună-credință.
Nu toți avem case închiriate la bănci. Dar toți avem nevoie de siguranță în ceea ce ni se promite a fi „dreptul nostru”.
