Angelica Alexe
Ai depus 100 de lei la bancă și crezi că stau cuminți într-un seif, cu un bilețel pe care scrie „ai lui Gigel”. Așa vedem în filme: sertare pline, bani sigilați.
Realitatea? Nu există niciun sertar cu numele tău. Banca păstrează doar o feliuță din acei bani, pentru că BNR o obligă să aibă o rezervă. Restul îi scoate la plimbare.
Și așa începe spectacolul.
Un client cere credit. Primește bani pe card, nu bancnote. Cu ei cumpără o casă. Vânzătorul îi încasează tot digital și îi depune înapoi.
Banca prinde mingea din zbor și îi aruncă mai departe, altui client.
E ca la un joc de cărți: o singură carte se plimbă din mână în mână, dar toți au impresia că au set complet.
Așa se face că dintr-o sută de lei reali apar sute de lei virtuali, care sar din cont în cont. Cash? Doar o fantomă.
Și acum vine partea amuzantă: dacă ne-am prezenta toți mâine la ghișeu să cerem bancnotele, seiful ar rămâne gol după câțiva clienți. Și atunci auzi refrenul oficial: „obișnuiți-vă cu cardul”.
Normal! Pentru că banii tăi nu sunt în sertar, ci în calculator.
Angelica Alexe:
RăspundețiȘtergereVedeți unde duce faptul că ați acceptat o nedreptate, o injustiție, și că ați lăsat să se anuleze alegerile?
Vedeți unde duce asta? Mii de proteste în stradă, profesorii cerând dreptate, studenții strigând că nu mai vor să fie luați de proști, elevii cu pancarte mai mari decât ghiozdanele, funcționarii de la primării care nu mai știu dacă să completeze hârtii sau să scandeze. Așa se întâmplă când accepți o lege strâmbă: se strâmbă și țara după ea. Și dacă nu se respectă legea și justiția, atunci ce mai rămâne? Sigur nu democrația, că aia, săraca, s-a dus de mult să-și caute dreptatea prin alte părți.
Iar asta e nota de plată. Pentru că am tăcut mereu și am acceptat ca justiția să fie strâmbă. Eu v-am zis de atâtea ori: „Fiți uniți mă, nu vă mai certați!” Dar v-ați certat, și uite unde am ajuns: uniți nu suntem, dar nota o plătim toți.
Cum era faza aia cu dezbinarea?