Septembrie cât o veșnicie

 

Viorica Nițu, Constantin Nițu

Nu v-am uitat, dle profesor! Cum aș putea să uit vreodată, una câte una, amintirile, mulțumindu-vă pentru prietenie, dar mai ales pentru poezia vieții dintotdeauna.
Nu știu de ce scriu acum. Poate că rutina e de vină. Un simplu „la mulți ani“? Prea șters și tras de păr. Am încercat de multe ori acest tip de urare. Dar de fiecare dată intram în conflict cu mine. Mă pedepseam pentru lipsa de imaginație.
Dar și pentru rarele apariții virtuale. Septembrie, de vină, acest septembrie gri, ca o toropeală împovărătoare. Septembrie înăbușitor, când toate atingerile dor. Iar în unele zile, când o greutate, când un vid. Până și zâmbetul nu mai e ceea ce a fost odată. Nici sărutul. Nici poezia nu mai seamănă cu poezia de ieri. Știu, nu așa m-ați cunoscut. Episodic, întâlnești asemenea clipe ale durerii. Despre unele poți vorbi, pentru altele există un ritual al tăcerii. Vorba poetului: „orișiunde durerea este aceeași“. Sau starea când nu vorbești, nu gândești, nu te tânguiești. Pentru că durerea e în tine. Doar timpul s-a oprit în loc. Iar lunile s-au amestecat unele cu altele, zilele nu mai au nume. Nu mai există sărbători. Nici zile. Nici nopți. Într-un septembrie gri. Septembrie de neîndurat. Septembrie mut și chinuit. Cât o veșnicie.

Eli Gîlcescu

Ileana Vulpescu, Constantin Nițu...
Biblioteca Națională a României
17 mai 2013

Ileana Vulpescu, Constantin Nițu, Constantin Cristescu

https://egilcescu.wordpress.com/2018/10/05/septembrie-cat-o-vesnicie/