Mi-i frică să nu zic și eu: Dacă vom reveni acasă, vom avea copii. Cine știe dacă vom mai reveni…
Tata e unicul ei copil, născut la 35 de ani, după ani de siberii și calvar.
Mama îmi spunea că bunica se temea de foame și frig. Deja era în vârstă, erau alte timpuri, dar ea avea provizii și de sare, și de cărbuni chiar dacă toată viața a trăit în sărăcie.
Vreau să nu mă tem de foame și război. Vreau să pot sta sub un măr înflorit în grădina bunicii. Vreau să stau pe iarba verde, să privesc razele soarelui și să îmi hrănesc copilul pe care îl voi avea.
Nu se poate trai intr-o lume intreaga internata la ATI.
RăspundețiȘtergereN. V. Vartan
Cristian Teodorescu
RăspundețiȘtergereActorul Volodimir Zelensky joacă impecabil rolul vieții sale - acela de președinte al Ucrainei în vreme de război. Curajos, lucid, tragic fără aere de tragedian, și de un optimism fără fisură! Un erou!
Florin Negruțiu
RăspundețiȘtergereMulți, dureros de mulți refugiați sunt copii. Fiecare trăgând de câte un troler sau purtând un ghiozdan în care au încăput câteva lucrușoare și poate o jucărie. Puteau să fie copiii noștri. Puteam să fim noi.
Exodul copiilor din Vama Siret poate să ne fie o lecție: el ne arată că, oricât ne-am boscorodi noi țara, sunt oameni pentru care România e Raiul pe pământ. Pentru că uneori uităm că Raiul înseamnă să ai pace.
Mihai Șora
RăspundețiȘtergereNu cred că – știind ce se întâmplă acum în Ucraina, având mii de refugiați la graniță, mame cu prunci în brațe, oameni speriați și chinuiți, trupe de mercenari ceceni mărșăluind prin orașe – poți sta liniștit în fotoliu, prefăcându-te că nu vezi și nu auzi nimic. Nu cred în politica struțului (n-am crezut, la drept vorbind, niciodată). Sunt, tocmai dimpotrivă, convins că mărturiile acestea – filme, fotografii – trebuie să circule, să ajungă și la cei mai nepăsători dintre noi, cetățeni anonimi sau politicieni din țările democrate, ale căror decizii pot schimba cursul lumii.