Și țara în care bâjbâia cel care avea nevăzătorul cum se numea ?
– Orbirea. Deși pe hartă scria România.
Nu te- amăgi, băiete, nu mai citea nimeni pe Ispirescu, Creangă, Eminescu. Deci, nici pe Andersen. Și nici “Orbirea”. Doar erau orbi… Deci, nu te mira că nimeni nu striga “ Împărații sunt goi”. Cum să-ți zic eu ție, fiecare se ferea ca nu cumva să se observe că el, totuși, vedea ceva.
– Corect este “Împăratul e gol !”.
– Da, însă în țara în care domnea Orbirea erau mai mulți împărați. Adică, mai mulți corbi și chiar mai multe ciori. Era concurență pe post, care să umbrească și mai tare pământul. Erau corbi – miniștri, corbi – secretari de stat, corbi – parlamentari, corbi – coțcari. Iar ciorile ciuguleau firimiturile corbilor. Cât despre vulturi, dacă mă întrebi, erau pe cale de dispariție. De-aia se înmulțiseră nu doar găinile, ci și gâștele.
– Dar gâștele parcă salvaseră, cândva, Roma …
– Știi cum se zice: asta nu le-a făcut mai deștepte sau mai înțelepte. Deci, nici gâștele nu puteau salva România !
– Bieții nevăzători cum nimereau la ghișee, la plătit de impozite, la plătit de acatiste pentru cei duși ?
– Se dădea, e-adevărat, câte-o dezlegare de la corbul sau cioara de sus. Să-ți dau un exemplu: în ziua de votare. Atunci, li se confiscau bastoanele și erau duși cu autocarul la secția de votare. Atunci vedeau, dar tot degeaba. Puneau degetul – pardon ștampila – pe corbul sau cioara cu pricina. După aia, li se dădea-napoi bastonul alb.
Florin Tănăsescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu