PRIN DEMISIE ÎNCERC SĂ ATRAG ATENŢIA ASUPRA PROVINCIALIZĂRII MEDIILOR LITERARE
Demisia mea din Uniunea Scriitorilor, venită de altfel imediat după alte demisii salutare care m-au ajutat să mă decid (...), poate să nu fie „mare pagubă” pentru organizaţie. Pentru cei din conducerea ei şi susţinătorii acesteia sigur nu este. Sunt însă învăţat cu acest tip de gândire de la noi care bagatelizează şi ignoră lucrurile şi oamenii. Nu cred că merită prea mare atenţie. Gestul este, totuşi, în primul rând, pentru mine, o delimitare de climatul nesănătos din U.S. (asupra căruia am atras atenţia, fără succes) şi o semnalare (pentru cititorii mei mai întîi, dar şi pentru alţi scriitori dispuşi, eventual, să acorde importanţă acestor chestiuni „minore” care ţin de libertate şi demnitate) a provincializării mediilor literare. Baroniada literară în filialele scriitoriceşti, peste tot, nu este doar o expresie, ci o realitate. Funcţionarea pe sistemul „clanurilor”, preluată din zona politică, nu este doar o vorbă. Premiile oferite pe criterii extra-literare au fost şi sunt obiectul multor discuţii. Lipsa proiectelor care să „scoată” în Europa literatura română actuală şi pe autorii ei (încă) în viaţă se vede. Incălcarea libertăţii de expresie prin pedepsirea celor care îndrăznesc să exprime opinii diferite faţă de cele „oficiale” şi să critice derapajele conducerii este un aspect deja cunoscut de toată lumea, revoltător şi straniu pentru aceste timpuri. Transformarea organizaţiei într-o grupare de autori care nu pot proba vreo activitate literară autentică (deveniţi „masă de manevră” pentru conducere) este la lumina zilei. Lista e lungă, din păcate. Vreau doar să mai adaug că îmi pasă de cititorii mei, atâţia câţi sunt în condiţiile societăţii noastre de azi. Pe ei îi am în gând atunci când scriu şi atunci când îmi public textele sau cărţile. La ei mă gândesc şi în situaţii de acest fel, oarecum la limită, în care simt că nu este deloc cinstit să legitimez la nesfârşit, prin prezenţa mea într-o organizaţie care ar trebui să fie un model, nereguli grave şi încălcări ale principiilor democratice. Şi este, la urma urmei, un gest normal, fără nimic eroic în el, care ar trebui, cred, să fie făcut de mai mulţi scriitori cărora ar putea să le pese în ce fel de lume îşi scriu şi îşi publică opera.
Vasile Baghiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu