„– A venit apa caldă?
– A venit, da’ e rece.“
– A venit, da’ e rece.“
Dragi prieteni,
urmează patru ani de zgomote, lovituri la fluierul piciorului, cazne și sincope.
În patru ani se pot întâmpla multe. Nu știu dacă voi mai fi aici, nici dacă voi mai apuca vreodată să merg la vot. Însă nu voi înceta să spun că absenteismul înseamnă, după mine, iresponsabilitate civică: poți să desenezi o maimuțică pe buletinul de vot, să pui ștampila pe fiecare candidat sau pe niciunul, să-i tai pe toți cu X-uri mari și apăsate! După cum poți vota candidatul ales de tine, cu bună credință și în cunoștință de cauză. Trebuie, adică, să mergi până la secția de votare, să intri în cabina aceea și să te exprimi. Modul în care decizi să votezi ține de inteligența, de profunzimea sau de simplitatea gândirii tale: – în orice caz, participând. Pentru că democrația înseamnă p a r t i c i p a r e, nu pasivitate; nici lene, indiferență sau dispreț față de îndatoririle pe care le ai ca cetățean cu drepturi depline, egale cu ale semenilor tăi.
urmează patru ani de zgomote, lovituri la fluierul piciorului, cazne și sincope.
În patru ani se pot întâmpla multe. Nu știu dacă voi mai fi aici, nici dacă voi mai apuca vreodată să merg la vot. Însă nu voi înceta să spun că absenteismul înseamnă, după mine, iresponsabilitate civică: poți să desenezi o maimuțică pe buletinul de vot, să pui ștampila pe fiecare candidat sau pe niciunul, să-i tai pe toți cu X-uri mari și apăsate! După cum poți vota candidatul ales de tine, cu bună credință și în cunoștință de cauză. Trebuie, adică, să mergi până la secția de votare, să intri în cabina aceea și să te exprimi. Modul în care decizi să votezi ține de inteligența, de profunzimea sau de simplitatea gândirii tale: – în orice caz, participând. Pentru că democrația înseamnă p a r t i c i p a r e, nu pasivitate; nici lene, indiferență sau dispreț față de îndatoririle pe care le ai ca cetățean cu drepturi depline, egale cu ale semenilor tăi.
Dacă e luni, dragii mei, urmează patru ani grei.
Mihai Șora
18–24 de ani nu au mers la vot.
Poate și pentru că 24–100 de ani nu au fost dascăli buni, n-au știut să-i învețe la timp civismul, responsabilitatea, democrația. Nu au izbutit să-i lumineze, să le vorbească mai convingător despre servituțile votului neexprimat.
Dar, ca și alții odinioară, 18–24 de ani vor învăța singuri, din mers.
Vor vedea cu ochii lor:
când vor merge în excursii la munte… – și, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran;
când vor da primul concurs pentru o slujbă… – și, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului;
când vor dori să-și deschidă o mică afacere și se vor prăbuși sub teancul de hârtii și acte inutile;
când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură și va ieși paralizat sau amputat în urma unui „experiment“.
Dar, ca și alții odinioară, 18–24 de ani vor învăța singuri, din mers.
Vor vedea cu ochii lor:
când vor merge în excursii la munte… – și, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran;
când vor da primul concurs pentru o slujbă… – și, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului;
când vor dori să-și deschidă o mică afacere și se vor prăbuși sub teancul de hârtii și acte inutile;
când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură și va ieși paralizat sau amputat în urma unui „experiment“.
Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci 18–24 de ani vor înțelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016.
Mihai Șora
În general am scris cărțile la care m-am gândit. Dacă o asemenea carte nu am scris, înseamnă că nu am apucat să mă gândesc la ea.
http://adevarul.ro/news/politica/mihai-Sora-victoria-psd-urmeaza-patru-ani-zgomote-lovituri-fluierul-piciorului-cazne-sincope-1_584e5b455ab6550cb859961c/index.html
În general am scris cărțile la care m-am gândit. Dacă o asemenea carte nu am scris, înseamnă că nu am apucat să mă gândesc la ea.
http://adevarul.ro/news/politica/mihai-Sora-victoria-psd-urmeaza-patru-ani-zgomote-lovituri-fluierul-piciorului-cazne-sincope-1_584e5b455ab6550cb859961c/index.html
„America first“ nu este semnul speranței, ci al unei noi dogme: un slogan de campanie. Nu deschiderea, ci închiderea și izolarea. Nu generozitatea, ci egoismul autarhic. Nu înțelegerea celuilalt, nu armonia, ci suficiența pragmatică și populistă.
RăspundețiȘtergereDevălmășia verbală, deopotrivă demagogică și dogmatică, nu a dus niciodată la ceva bun. Mai ales când omul investit cu Putere este impulsiv și imprevizibil.
God Bless America! (Mihai Șora, 20.01.2017)
Dragii mei,
RăspundețiȘtergeream văzut oameni tineri și mai puțin tineri, oameni care înțeleg ce se întâmplă în România de astăzi, prețuiesc democrația participativă, sunt responsabili și nu pot fi nici manipulați, nici cumpărați.
Este România care gândește și care pricepe ce citește.
Suntem oameni care ne cunoaștem drepturile, după cum cunoaștem și obligațiile celor ajunși la Putere, prin vot democratic.
Așa cum spuneam și aseară, la marșul de protest:
democrația este autoguvernare prin intermediul unor delegați aleși, care reprezintă interesele societății și care stau sub supravegherea societății. Nu poți să faci legi pentru tine, pentru a-ți salva propriile interese! Trăim în Cetate, în aceeași Cetate în care trăiesc și cei care ne guvernează. Și care ne guvernează pentru că i-am ales NOI ca să ne guverneze, în limitele mandatului pe care NOI li l-am acordat. Nu sunt propulsați acolo pe un post în care pot să decidă de capul lor. Sunt limitele între care pot să fie luate deciziile. Nu sub, nu deasupra: în i n t e r i o r u l acestor limite!
Eu, personal, n-am votat cu cei care sunt la Putere. Mi-am utilizat dreptul și libertatea mea de a vota așa cum am considerat eu de cuviință. Dar asta nu înseamnă că urmează să fiu exclus de la drepturile cetățenești.
Iar unul dintre aceste drepturi este acela de a ieși în stradă atunci când guvernanții greșesc sau abuzează de poziția lor.
M-am bucurat să văd aseară tineri și copii.
Școala civismului începe de la vârstele mici.
Educați-vă copiii, oameni buni, pentru că lor le aparține viitorul.
Acolo unde este nevoie, educați-vă bunicii: ascultați-i și învățați-i să vă asculte. Nu va fi simplu, dar este primul pas pentru ca să putem trăi omenește, respectându-ne unii pe ceilalți. Și eliberând această țară de jefuitorii ei.
Mihai Șora
https://www.facebook.com/mihaisora/videos/1285175484871798/
RăspundețiȘtergere„Aștept ordonanțele dumneavoastră!“
RăspundețiȘtergereSau despre fabulosul destin al cuvintelor limbii române.
Vă mai amintiți de Petrini, personajul lui Marin Preda?
Cu toată anvergura lui de romancier, nu cred că Preda își imagina că, după aproape patruzeci de ani de la scrierea romanului, vom fi cam tot pe-acolo, tot la cheremul unor „canalii“, vorba lui Petrini, protestând în stradă, răfuindu-ne cu „ordonanțele“ și emițătorii lor.
Cine spunea că viața bate literatura? Mihai Șora, 30.01.2017
Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.
RăspundețiȘtergereCeea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina.
Iar toate acestea în numele v o t u l u i d e m o c r a t i c care te-a adus la Putere, în numele „democrației“, al poporului… În numele „democrației populare“.
Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă.
A fost noaptea minții guvernanților.
Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap! Mihai Șora
Circulă (încă) liber un domn care minte și când spune „Bună ziua“. Domnul acesta nu înțelege că ordonanța-elefant poate deveni ordonanța-bumerang. În zilele următoare vom vedea dacă oamenii cu scaun la cap din partidul pe care-l conduce se vor despărți de el.
RăspundețiȘtergereRăbdare și tutun!
PS: De tutun m-am lăsat acum 70 de ani: ofer rația mea fumătorilor mai tineri. Mihai Șora
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereBună dimineața, copii !
RăspundețiȘtergereAstăzi, la limba română, discutăm despre figurile de stil. Începem cu metonimia. Este atât de comună, încât nici nu ne dăm seama când o folosim (precum Monsieur Jourdain, care vorbea proză fără să știe). Pe scurt, metonimia constă în înlocuirea unui termen cu altul, pe baza unor raporturi de continuitate (se substituie efectul prin cauză, cauza prin efect, conținătorul pentru conținut sau invers etc.). De pildă, atunci când spun „Aș bea zece căni!“, recunosc că-mi place laptele: folosesc cuvântul „cană“ pentru conținutul propriu-zis.
Dragi copii,
limba română s-a îmbogățit recent cu o metonimie: bulșit. Mihai Șora, 3.02.2017
„Nu râdeți. Nu râdeți, că sunteți toți vinovați.
RăspundețiȘtergereAți înlesnit ca o mediocritate fără nici un talent, un intrigant cum nu sunt doi să ajungă să determine evoluția artistică a României, a unuia dintre cele mai talentate popoare pe care le cunosc.
Cum ați înghițit, mă?“
Avea dreptate Sergiu Celibidache. Și avea dreptate în absolut, nu doar în cazul muzicii. Greu de crezut că mai există vreun spațiu neinvadat de ciuperca numită mediocritate. Trăim sub asaltul ei: în arte, în educație, în cultură, în politică. Triumful periferiei asupra centrului. Iar Celibidache nu a prins vremurile recente, cu cangrena lor cu tot, cu hoțiile mici și mari, cu invazia de „doctori“, cu ura devenită virtute, cu nepăsarea ca model de supraviețuire. Bietul Brediceanu, despre care vorbește Celibidache, pare, astăzi, un om onorabil, dacă ne uităm unde am ajuns, după 26 de ani de la această înregistrare. Mihai Șora
Bună dimineața, copii!
RăspundețiȘtergereDacă e luni, rămânem treji (și vigilenți).
Cu hoțul nu te așezi la masa negocierilor. Pentru că el nu va ezita să te buzunărească, să-ți subtilizeze ceasul, timpul, secolul, viața. Iar, la sfârșit, va lua și masa. Mihai Șora 6.02.2017
Români contra români-hoți
RăspundețiȘtergereMaestrul Cristoiu intreaba: "dar cine le-a dat protestatarilor copii ca sa mearga cu ei la miting?". Maestre, era o seara de mai si la benzinarie nu mai aveau prezervative... Șerban Huidu
RăspundețiȘtergere"Vreau să rămân în istorie ca un om corect, vreau să mă aflu de partea corectă a istoriei. Iar problema cu acest fragment de legislaţie - nu mă refer la chestiunea tehnică, pentru că, să fiu sincer, nu intră în aptitudinile mele tehnice - dar ce vă pot spune este că adoptarea unei legislaţii fără a informa, anterior, membrii guvernului, fără ca presa să fie prezentă şi aproape în mijlocul nopţii, nu este ceva corect." Florin Jianu
RăspundețiȘtergerePentru că democrația e și… antielitistă, nu?! Nu sîntem toți la fel? Ce justificare are orice fel de elită într-o lume egală? Adică, în afară că vorbește frumos și a citit mai mult ca mine, ce are el în plus? Cu ce e mai bun ca mine? Știi ce? Prefer un om de afaceri prost, de la care înțeleg ce zice, în locul unui fandosit de-ăsta de intelectual, care vorbește și scrie pentru el și pentru prietenii lui. Ăla și-a făcut banii singur, treaba lui cum, trăim într-o lume liberă. Și ajută săracii. Și e… om. Ce-i în gușă și-n căpușă. Mi se strepezesc dinții cînd aud chestii cu homosexuali care vor familii, cu drepturile copilului, cu drepturile femeii, cu țigani, cu etnici de nu știu care, cu însănătoșirea spațiului public, brambureli și tembelisme aduse de pe la alții. De repere de-astea mă lipsesc. Oricum sîntem un popor de doi bani. Aici doar parul funcționează. Și relațiile. Te descurci, îți vezi de treaba ta, n-are nimeni nimic cu tine.Cătălin Ștefănescu, Farmecul discret al ipocriziei
RăspundețiȘtergereDragii mei,
RăspundețiȘtergereîn urmă cu trei ani, mărșăluiam în Piața Universității pentru ca patrimoniul de la Roșia Montană să nu fie tâlhărit. Și n-a fost în zadar. Roșia Montană a fost salvată (cel puțin pentru un timp).
Zilele-acestea, mergem în fața Guvernului pentru ca hoția să nu devină lege, iar hoții să nu ne mai hotărască destinul.
• i a r n a • r e z i s t e n ț e i • n o a s t r e • Mihai Șora
În aceste zile, am reînvățat să protestăm, ceea ce pe mine, unul, mă bucură nespus – protestul pașnic în stradă este un semn puternic de sănătate democratică. Dar pentru ca democrația din România să fie vie și să funcționeze, trebuie să mai învățăm un lucru: să ne ascultăm și să încerce fiecare, cu adevărat, să înțeleagă ce spune celălalt. Cristian Tudor Popescu
RăspundețiȘtergereUn om liber, – unul pentru care libertatea coincide cu rectitudinea și are forța unui destin.
RăspundețiȘtergereSe numește Victor Rebengiuc și îl țin la inimă: în tăcere, fără rest.
Dragul meu,
în această dimineață, am desenat acest „copac“; ți-l trimit pe calea undelor, împreună cu urarea mea: să bem la Centenar ! Mihai Șora
Unde nu-i cap, vai de mustață.
RăspundețiȘtergereCum convingi un om că legea gravitației i se aplică și lui? Un om care, dacă se prăbușește, trage după el o cohortă întreagă de vătafi, isprăvnicei și argați, unul mai hoțoman decât altul…
Ei bine, aici este problema: nu-l convingi. Pentru că nu se lasă înduplecat de rațiune, bunăvoință, dialog sau orice altă expresie a omeniei cuviincioase. Înainte de a fi o metodă de guvernare, autocrația este o dezordine interioară, o infecție de narcisism care se propagă mai iute decât poate fi înăbușită. Mihai Șora
Dumnealui : Pălărie cu boruri largi.
RăspundețiȘtergereEu : Pălărie cu boruri largi.
Dumnealui : Fular roșu aprins.
Eu : Fular roșu aprins.
Dumnealui : Haină neagră.
Eu : Haină neagră.
Dumnealui : Om serios, cu întreținerea la zi.
Eu : Om serios, cu întreținerea la zi.
Dumnealui : Gustul și culoarea fericirii, în 1978.
Eu : Sarea pământului, tot în 1978.
Dumnealui : Philadelphia, Here I Come!
Eu : Niagara, Here I Come !
Dumnealui : „Oo, Maestre!“
Eu : „Oo, Maestre!“
*Adineaori, pe Medeleev, colț cu Enescu,
nas în nas cu Mitică Popescu (Mihai Șora)
_________
RăspundețiȘtergere#REZIST | Forța noastră este solidaritatea noastră.
►E un protest atât de categoric! Trebuie să fii lipsit de simțul conducerii corecte ca să nu îl iei în seamă. Conducerea corectă fiind cea care vizează binele ansamblului social pe care-l conduci.
Când mă duc să protestez, la o sută de ani, primul lucru pe care NU-l simt, la care NU mă refer este faptul că am o sută de ani. Eu mă duc să protestez ca un cetățean al acestei țări. Un cetățean liber, care își trimite delegați care să-l conducă. EU i-am trimis acolo ca să mă conducă. I-am luat de-acolo (de unde nu erau nimic) și am spus „mergeți și conduceți-mă; voi sunteți deștepți, cultivați, informați și așa mai departe. Și de bună credință.“ Buna-credință fiind temelia pe care celelalte calități pe care le-am invocat adineaori pot sta articulându-se între ele, în așa fel încât să fie benefice pentru cetățenii acestei țări.
Nu eu, Mihai Șora! Ci eu, cetățeanul acestei țări, v-am trimis să mă conduceți! Dar cu mandatul pe care vi l-am dat eu, în numele acestui mandat și în conformitate cu acest mandat. Nu v-am trimis acolo ca – odată ajunși – să nechezați cum vreți voi!
Simt ce simte lumea!
Nu „am simpatie și înțelegere“ pentru ce simte lumea și „mă alătur“ lumii. Fac parte din ea. Sunt atins de realitatea împotriva căreia protestez, mă supără și reacționez. Alături de semenii mei care sunt atinși, îi supără și reacționează.
►Nu te poți revendica de la legitimitatea ta inițială, adică de la faptul că ai fost votat, în mod legitim, de o populație de bună-credință. Dacă i-ai înșelat buna-credință, ți-ai pierdut legitimitatea. Și este cazul de față. Nu poți duce de nas, de mai multe ori, o lume întreagă.
Ca protestatar, eu mă simt solidar cu o lume întreagă care protestează. Simt cotul unuia și altuia în dreapta și în stânga mea, spatele celui din față, răsuflarea celui din spate. Simt. Fac parte din acea masă protestatară. Nu mă extrag din ea pentru a o vedea din afară. Sunt parte componentă a ei. E solidaritatea mea profundă – și f i i n ț i a l ă, aș spune – cu semenii mei. Sunt unul dintre ei. Forța noastră este solidaritatea noastră.
____
MIHAI ȘORA : #REZIST | Forța noastră este solidaritatea noastră.
Nu avem amintiri cu noi înșine la început, nou-născuți, când îmbrățișarea mamei ne este cea mai de preț. Mai târziu, unele amintiri ale copilăriei sau ale adolescenței se preschimbă în senzații, în impresii și stări. Dacă îi supraviețuiești mamei un timp îndelungat, zeci de ani, ceea ce te va însoți mereu vor fi tocmai aceste străvezii, infinitezimale atingeri: ele s-au așezat în tine, te-au înnobilat și, ajuns la adânci bătrâneți, continuă să-ți umple ființa. S-ar putea să nu mai reții cu precizie nici chipul, nici gesturile, nici inflexiunile vocii mamei tale. Vor rămâne însă iradierile unei lumini, aura ei tainică: aidoma, fără doar și poate, celei pe care o vei fi întâlnit la început, când te lua în brațe. Mihai Șora
RăspundețiȘtergereLa sfârșitul anilor ’30, pe când eram tânăr și studios și parizian, obișnuiam să merg la cursurile unui strălucit profesor de istoria artei, – Henri Focillon.
RăspundețiȘtergereDincolo de sagacitatea și desăvârșita cunoaștere a specialității dumnealui, ceea ce găseam cu toții uluitor la curs era acest detaliu: profesorul Focillon vorbea întotdeauna stând așezat pe scaun, cu fața spre noi și spatele la peretele pe care era proiectată o imagine (pictură, gravură, basorelief sau orice altă reprezentare artistică). Ei bine, Domnul Focillon avea în mână un băț de circa 3 metri (sub un plafon de 6) pe care – cu spatele la perete! – îl dirija perfect în timp ce ne ținea lecția, fără să întoarcă vreodată capul, fără să-și ia – fie și numai printr-o ocheadă – vreun reper pe zidul aflat îndărătul lui. Pur și simplu vizualizase mental fiecare punct al imaginii și, cu vârful imensului băț, arăta exact locul despre care se întâmpla să ne vorbească: nasul unui împărat roman, faldul unei stofe, rotunditățile unei grații, cearcănul unui sfânt.
Noi ne uitam cu gura căscată la el (în loc să ne uităm la imagine), fascinați de spectacolul preciziei bățului de 3 metri, care părea o prelungire naturală a mâinii. Nici astăzi nu știu cum reușise să memoreze sute și sute de imagini, cu toate amănuntele lor, și, mai cu seamă, cum izbutea să miște bățul dintr-o parte într-alta, de la un nas la un călcâi, stând așezat cu spatele, netulburat și precis.
Când l-am cunoscut eu, Domnul Focillon publicase deja un ’Elogiu al mâinii’. Apoi, la începutul războiului, în iunie 1940, s-a alăturat Generalului de Gaulle, părăsind Parisul ocupat și catedra lui de profesor universitar: știa, de bună seamă, că degeaba ai o mână iscusită dacă neuronii care o conduc sunt leneși sau obosiți.
PS (pentru amicii francezi): Aveți grijă ce meșteriți mâine, când mergeți la vot. Unii și-o fac cu mâna lor! Mihai Șora
Când țara ta este confiscată de hoți și impostori, văduvită de ceea ce are ea mai valoros – mințile strălucite și brațele vrednice –, când țara ta se prăbușește sub cozi de topor, a-i descuraja pe tinerii care aleg să rămână acasă ori pe cei cărora, din exil, încă le pasă, a-i îndemna să plece ori să nu se mai întoarcă vreodată devine o formă de cinism iresponsabil, periculos și grosolan.
RăspundețiȘtergereIresponsabil – pentru că stă sub semnul unei generalizări absurde, fără legătură cu ființele umane (reale și irepetabile).
Periculos – pentru că ceea ce poate trece drept un „sfat“ nu este decât cultivarea resentimentelor și frustrărilor celor care oricum ar fi nemulțumiți, în orice fel de împrejurări și în orice țară s-ar fi născut.
Grosolan – pentru că jignește tocmai inteligența și talentul celor care chiar fac ceva bun pentru țara lor, rămași acasă ori aflați în exil, și o fac fără emfază, de cele mai multe ori în mod tăcut, anonim și nerăsplătit la justa măsură. Mihai Șora, 3 Mai 2017
Când țara ta este confiscată de hoți și impostori, văduvită de ceea ce are ea mai valoros – mințile strălucite și brațele vrednice –, când țara ta se prăbușește sub cozi de topor, a-i descuraja pe tinerii care aleg să rămână acasă ori pe cei cărora, din exil, încă le pasă, a-i îndemna să plece ori să nu se mai întoarcă vreodată devine o formă de cinism iresponsabil, periculos și grosolan.
RăspundețiȘtergereIresponsabil – pentru că stă sub semnul unei generalizări absurde, fără legătură cu ființele umane (reale și irepetabile).
Periculos – pentru că ceea ce poate trece drept un „sfat“ nu este decât cultivarea resentimentelor și frustrărilor celor care oricum ar fi nemulțumiți, în orice fel de împrejurări și în orice țară s-ar fi născut.
Grosolan – pentru că jignește tocmai inteligența și talentul celor care chiar fac ceva bun pentru țara lor, rămași acasă ori aflați în exil, și o fac fără emfază, de cele mai multe ori în mod tăcut, anonim și nerăsplătit la justa măsură. Mihai Șora, Facebook.
Ori revenim la statutul de ţară coruptă până în capilare, la marginea Europei, ori rămânem un model de luptă împotriva tuturor tarelor care ne-au infectat în ultimii 70 de ani. Februarie anul acesta ne-a arătat că există deja masa critică pentru cea de-a doua direcţie, reacţiile internaţionale au fost pozitive, dar degeaba protestăm la fiecare agresiune a PSD sau complicitate a PNL, dacă nu găsim şi o voce parlamentară fermă care să ne reprezinte până la capăt. Razvan Chiruta
RăspundețiȘtergereDragi copii,
RăspundețiȘtergereaseară, trecând prin Cișmigiu, am descoperit acest copac încântător, căruia, după cum se vede, i-a crescut un suflețel pe trunchi.
Și tot aseară am aflat snoava de mai jos:
♫ Departe, foarte departe, peste mări și țări, acolo unde mergi și mergi și tot mergi, se afla un castel, iar în castel stătea un împărat. Într-o bună zi, împăratul a deschis fereastra și a spus: „Ce departe stau!“ :)
___
fotografie © Luiza Șora
București, 4 octombrie 2017
Fotografia postată de Mihai ȘORA.
Bună dimineața, copii!
RăspundețiȘtergereVreau să le mulțumesc clujenilor pentru primirea grozavă, pentru gândurile lor bune și calde: i-am simțit foarte aproape aseară și trag nădejde că și ei au văzut cât îmi sunt de dragi. Ideea că pot veni atât de mulți oameni, că ei pot sta în picioare (cu orele) să asculte poveștile mele, că mai au și energia, deschiderea, curiozitatea de a-mi pune întrebări mă bucură, firește, și îmi dă un frison de emoție.
Mai jos* este micuța Ana-Maria, eroina filmului nostru difuzat ieri: cea mai încântătoare fetiță care m-a coafat vreodată :) .
PS: În imagine, Ana-Maria și cu mine suntem la cimitirul Ghencea, unde am fost să-i vedem pe Buni (†) și pe Bicu (†), alături de îngerașii lor, și unde, ca la Săpânța, se întâmplă și lucruri vesele. Mihai Șora, Facebook, 8 oct 2017
Sunt momente când cuvintele parcă nu mai au sens pentru că sunt întrecute de intensitatea emoției. Un astfel de moment trăim acum, la 101 ani câți împlinește astăzi domnul Mihai Șora, vârstă pe care și-o sărbătorește pe Acropole. Ce bucurie să trăim emoția Mihai Șora! Mulțumesc domnule Șora pentru lecția de prețuire a ”nimicurilor” profunde ale vieții și ale lumii! Pentru puterea de a crea împotriva a tot ce se împotrivește creației! Pentru puterea de a iubi împotriva a tot ce se împotrivește iubirii!
RăspundețiȘtergereLa mulți ani! Marilena Rotaru, 7.11.2017
Sunt cei care caută apa dătătoare de viață, cei care împrejmuiesc fântâna, ocrotind-o de vitregiile naturii, apoi cel care lasă o căniță alături, pentru pelerinul însetat, cel care își oglindește chipul în apa limpede din adâncuri, cel care chiuie ori stupește în fântână. Și cei care o otrăvesc.
RăspundețiȘtergereDragi prieteni,
tableta mea știe să facă multe, dar încă nu a învățat să aleagă doar oameni frumoși și buni și cinstiți. Am citit atâtea răutăți în ultimele zile, am văzut atâta sfadă, simplism și politizare a discuțiilor, încât îmi vine să spun că – dacă ceva ar trebui să ne pună pe gânduri – atunci nu fictiva dispariție a literaturii sau ruginirea baltagului în cămara școlară ar fi cele mai acute probleme, ci însăși limba română, felul în care înțeleg unii dintre vorbitorii acesteia să-i vină în întâmpinare, s-o îmbogățească și s-o răspândească în lume. Feisbucul este un fel de fântână arteziană: scoate la iveală și cele mai întunecate, dar și cele mai luminoase înfățișări omenești. Pesemne că așa a fost conceput, din capul locului. Rămâne doar să ne mai calibrăm tableta: după dorințele, exigențele, chipul și asemănarea fiecăruia. Nu neapărat în căutarea unei bule, ci a unui spațiu de conviețuire firească și decentă.
___
[PS (Luiza) : Și mai sunt cei care cad pe gânduri, cu o fântână arteziană în decor, visând la zgomotul Niagarei; captură de ecran dintr-un film (în lucru) despre puterea imaginației, putința literaturii.]
București, 15 octombrie 2017
Mihai ȘORA
RăspundețiȘtergere12 ore ·
Încet-încet, se încheie și cea de-a doua „perioadă interbelică“ din istoria României. (Da, cea despre care ați învățat la școală, când pe străzi nu curgea doar lapte și miere, dar eram oameni liberi.)
Ca într-un puzzle (pe care românii l-au mai trăit cândva), fărădelegea devine lege.
Ziua întâi: amendamente votate fără dezbatere parlamentară.
Ziua a doua: trotuare pe care nu mai ai voie să circuli.
Ziua a treia: ….
Și, în toate zilele, nepăsare, complicitate, frică, deznădejde.
Din când în când: curaj și demnitate.
Ieri o ordonanță, azi un amendament, mâine o lege în toată regula.
RăspundețiȘtergereDragi prieteni,
dacă-i lăsați să fure, vor fura: TOT, bucată cu bucată, până la ultima fărâmă de libertate și democrație. Iar, atunci când copiii și nepoții vă vor întreba „Unde erai în zilele acelea?“, să le răspundeți cinstit: „Eram acasă, la căldură!“
PS: Mulțumesc, Sibiu! La București suntem mai singuratici… Mihai Șora
Mihai ȘORA a adăugat o fotografie nouă.
RăspundețiȘtergere6 ore ·
Prima întrebare este „Cum am ajuns aici?“. Cum s-au insinuat hoția, impostura, servilismul în instituțiile statului și l-au confiscat? Deși importantă și legitimă, rămâne, totuși, întrebarea unui observator, oarecum exterioară dezastrului pe care îl trăiește România în clipa de față. Conștientizarea situației-limită în care te afli nu dă neapărat și soluția practică a ieșirii din ea.
Ce faci mai departe, după ce ai înțeles ce se întâmplă?
Sub dictatura comunistă, puteai spera la implozia sistemului, la uzura lui naturală: momentul în care monstrul ajunge atât de șubred, încât un simplu bobârnac îl pune la pământ.
După atâția ani de la căderea comunismului, râdem amar, ca să nu ne pierdem mințile de furie, facem haz de necaz, desenăm oi, strigăm după ajutor, ieșim în stradă, dar monstrul rămâne la fel de alert și mătăhălos, nenorocind tot ce atinge.
Între timp, relațiile româno-nipone au ajuns la nivelul „parteneriatului strategic“.
Va fi greu să ștergem rușinea acestor zile, să reparăm imaginea pe care „omologi“ români și bălțați o vor fi lăsat pe retina oaspeților japonezi.