Când toate-s vechi, tot vechi rămân (2)

Nu-mi plac răfuielie dintre oameni, mai ales când aparțin aceleiași bresle, dar când se face referire și la cei din afara ei, socotindu-i, pe nedrept, excluși din viața literară, oameni integrați în grupuri mai numeroase decât cea în cauză, care face ce face să păteze, cu orice preț, onoarea de scriitor, a sta de-o parte este un semn de lașitate. Orbiți de năluca puterii, cu aroganță, caută unii să înăbușe valul de mânie a câtorva mai îndrăzneți, mai sătuli de asemenea maniere, mai „nebuni“. 
Credeți că noi nu vedem ce se întâmplă? 
Cum unora li se ia cuvântul, pentru că l-au rostit mai îndrăzneț, și în schimb este tolerant altora...

Eli Gîlcescu