Doar împreună putem merge înainte

Sandu Stermin 

Pentru mine, asta e România în care am ales să rămân: țara unde oamenii muncesc și pun bază pe școală, ca să fie liberi, să nu ajungă robi – nici ai sărăciei, nici ai vremurilor și nici ai celor care încearcă să le cumpere sufletul cu povești frumoase ce valorează doi bani. Țara în care siguranța nu vine din promisiuni că „o să fie bine” și că „vor veni vremuri bune”, ci din certitudinea că, orice ar fi, o să rămânem uniți și o să avem grijă unii de alții. Grija asta începe de la felul în care ne privim. Privirea este, de cele mai multe ori, primul gest pe care îl facem spre celălalt. Îmi doresc ca România să nu ajungă țara în care ne privim plini de ură și încrâncenare, suspiciune și teamă, ci lumea în care învățăm să ne uităm unul la altul cu respectul firesc al bunului-simț.

Cât eram copil și umblam singur pe coclauri, între munte și Olt, am învățat să beau apă din privirea unui izvor, care se mai ascunde după pietre, dar rămâne limpede , nu din uitătura tulbure a unui lac mlăștinos ce oglindește monstruos lumea din jurul lui.

Spun toate astea ca să depun mărturie, căci trăim vremuri în care realitățile evidente trebuie rostite!