... o mângâiere, una cât o inimă de mamă.
Doar
toamna tulburată de „cel pe care l-a numit darul lui Dumnezeu“...
Toamna
și o liniște solemnă spre o lume nouă.
Doar
toamna, prea repede, mai repede decât era de așteptat,
Sofia Coliban
RăspundețiȘtergereDa, a fost cutremur, in jurul orei 3/35 minute. A ținut câteva zeci de secunde. A fost de 5,6 magnitudine !
Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ţi pui mâna peste mine. O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca s-o pot prinde. Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta. Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în Locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo. Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”, iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine, ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul, ca lumina.
RăspundețiȘtergerePsalmul 139
SOARELE NEGRU
RăspundețiȘtergereSoarele se spărgea în fragmente de lavă tăioasă,
Zdrobit de vid, de marile forţe contrare,
Se întunecase definitiv şi era frig la tine în casă,
Toate stelele şi planetele căzuseră în mare.
Zidurile şi pietrele începuseră să se spulbere,
Scrâşneau toate lucrurile în casa ta,
Fierul, arama, argintul se făcuseră pulbere,
Materia stătea chircită în sinea ei şi urla.
Nu te mai zăream în întunericul îngheţat,
Nici măcar trupul tău nu mai adia lângă uşă,
O să murim! O să murim! am strigat
Şi te căutam ca un orb prin cenuşă.
Dar deodată s-a întâmplat ceva miraculos,
Ai aprins o torţă pe braţul tău stâng,
Doamne, femeie, am spus, tu eşti Iisus Cristos
Şi m-am lăsat în genunchi, şi am început să plâng...
Mircea Florin Șandru
Ar fi fost ziua ei
RăspundețiȘtergereFiecare are o zi. Fiecare. Și ziua ei... ar fi fost azi.
Doamne, ce liniște, solemnă! Doamne, ce durere!
Și iarăși semn de ploaie, deși cerul e senin în această dimineață.
Doar amintirile din vremea aceea. A ei, a noastră. În locuri, arse azi de tăceri. Îmi aduc aminte cu mai multă emoție despre ce fusese în stare să facă într-o viață. Credeam că vrea să răstoarne lumea. Și fiecare clipă. Nimic nu era pierdut.
Cum spune cel pe care l-a numit „darul lui Dumnezeu“, împreună am creat o școală a vieții. O adevărată și de neuitat poveste. O întreagă lume de iubire. Iubirea care ne privește de departe. Și spre viitor.
Eli Gîlcescu
3.11.2018
Bogdan Apostol
RăspundețiȘtergereCum a spus duhovnicul ei si cum speram si noi (Mona si cu mine), mama a sarbatorit impreuna cu tata care a asteptat-o 13 ani. Sper macar acum sa nu-si mai faca atatea griji pentru noi cum a facut mereu. Va multumesc din suflet pentru cuvintele frumoase. Nici nu stiti de cate ori am povestit prietenilor despre cadoul primit de la invatatoarea mea desi ziua de nastere este in mijlocul vacantei de vara, un tricou imprimat cu burete care nu sa gasea in toata tara la acel moment. Nu am uitat nici exigenta asemanatoare cu a mamei care mi-a cladit caracterul. Va voi fi vesnic recunoscator, asemenea mamei mele.