Scriitorul Romulus Rusan, pe care l-am cunoscut bine încă din tinerețea mea jurnalistică la Vâlcea, a încetat să mai respire noaptea trecută. Nu am informații despre cauza intrării în grevă a plămânilor lui, iar numărul Doinei, soția sa (poeta Ana Blandiana), nu-mi mai e la îndemână și chiar de l-aș găsi, ce să-i spun? Îmi amintesc o seară petrecută împreună pe dealul de deasupra orășelului lui Anton Pann. Împărțean o masă în patru, venind cu ei de la București și Mircea Martin. Lângă noi cântau niște mineri, veseli că luaseră avansul. Poeta a remarcat diferența dintre modul în care știu să se bucure muncitorii și bucuria de zâmbete discrete și dialogurile cărturărești ale intelectualilor în rândul cărora puteam fi presupuși. Și am cântat și noi. Un cântec pe care-l știam toți din studenție. Replica noastră a fost palidă și s-a stins iute.
Pe Romică Rusan îl întâlneam, ca și pe Ana Blandiana prin anii 91, 92, când AMPress și Alianța Civică își aveau birourile în fostul MICM de la Calea Victoriei. Ne împrumutam uneori coli sau pixuri, iar când aparatul Xerox al lor se defecta, veneau în redacția noastră întinsă în trei, apoi cinci birouri, cu un etaj mai sus.
Romulus Rusan a scris mult, cărți de călătorie mai ales, una – în urma unei burse – despre America. La cutremurul din 4 martie 1977 a fost unul din puținii supraviețuitori ai blocului de pe Colonadelor. Stătea la mansardă și a căzut cu mica lor odaie în curtea Muzeului de la bulevard, viu, nevătămat. Ce l-a vătămat acum? Discreția i-a însoțit viața, de la un capăt al aței ei subțiri, la celălalt. Dumnezeu să-l aibă în grijă! Curaj, Doina Rusan!
Pe Romică Rusan îl întâlneam, ca și pe Ana Blandiana prin anii 91, 92, când AMPress și Alianța Civică își aveau birourile în fostul MICM de la Calea Victoriei. Ne împrumutam uneori coli sau pixuri, iar când aparatul Xerox al lor se defecta, veneau în redacția noastră întinsă în trei, apoi cinci birouri, cu un etaj mai sus.
Romulus Rusan a scris mult, cărți de călătorie mai ales, una – în urma unei burse – despre America. La cutremurul din 4 martie 1977 a fost unul din puținii supraviețuitori ai blocului de pe Colonadelor. Stătea la mansardă și a căzut cu mica lor odaie în curtea Muzeului de la bulevard, viu, nevătămat. Ce l-a vătămat acum? Discreția i-a însoțit viața, de la un capăt al aței ei subțiri, la celălalt. Dumnezeu să-l aibă în grijă! Curaj, Doina Rusan!
Lucian Avramescu
„Dacă doctorii, prietenii mei, unici în peisajul chirurgiei românești și dintre puținii de calibrul lor în lume, sunt vinovați, să suporte pedeapsa. Eventual cu circumstanța de a fi puși să opereze, flancați de împrejmuirea binevoitoare a gratiilor, sau între baionete, în spital, scurtându-li-se, cu fiecare bolnav salvat, pedeapsa. Să li se dea – sper să nu se ajungă până la temniță – zece la sută libertate, ca un peșcheș din viața lungită a ăluia.“
RăspundețiȘtergerehttp://ampress.ro/am-terminat-cu-politicienii-hoti-bagam-doctorii-la-puscarie/