Tatiana – o mînă de om, înzestrată cu o voinţă, cu o putere sufletească şi cu o înaltă resemnare, cît pentru o armată. Rar, o fiinţă atît de armonios dăruită de natură: o apariţie graţioasă, plină de farmec uman şi feminin. Printre cele care cîştigă prin cuvînt: bun-simţ, inteligenţă, umor, replică promptă, plină de sens şi de haz.
O viaţă grea a dus-o la profunda înţelegere a tot ce o înconjura şi la un neabătut simţ al dreptăţii. Mîndră de tatăl ei, miner, de o mamă care a crescut, dîrz, vertical, trei copii. Mîndră de oamenii locului de unde se trăgea. Iar noi, cei care am IUBIT-O – mîndri de ea – păstrînd în suflet glasul ei de heruvim.
Nu putem şti cum îi este ei ACOLO fără noi; nouă, AICI, ne este tare greu fără ea; IUBIREA care ne-a legat nu s-a stins, şi nu se va stinge. Rana se va cicatriza, cu timpul – acest leac universal amorţitor al durerii. În locul ei va rămîne o urmă albă a iubirii, pe care despărţirea nu o va şterge niciodată; ne va rămîne HARUL BINECUVÎNTATEI AMINTIRI A TATIANEI.
Romulus Vulpescu
august 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu