J.L.Borges - Prozatorul, poetul, eseistul şi OMUL

    J.L. Borges sau "marele orb" ca şi Homer, a avut parte să trăiască în Argentina sa şi sub câteva dictaturi militare sau de dreapta. Ultimul dictator argentinian a avut grijă ca "mărinimia" sa, şi după ce Borges orbise complet, să-l pună responsabil cu hrănirea porumbeilor din Piaţa centrală a Buienosaires-ului, desigur în semn de batjocură.Este şi perioada în care finaliza Cartea de nisip, dictând-o pur şi simplu.

    Opera lui Jorje Luis Borges este opera complexa (curprinde poezie, proza fantastica, dar care are substrat filosofic, eseistica) a unui scriitor cu ambitii modeste. Modeste nu pentru simplitatea mesajului, ci pentru claritatea ideilor, Borges opunindu-se cu desavirsire tuturor artificiilor literare care distrug naturaletea scriiturii. De asemenea, ambitii modeste si pentru ca se considera mai intii de toate un foarte bun cititor, abia apoi un scriitor. Intr-un interviu acordat in 1980 publicatiei Artful Dodge a declarat ca atunci cind cititorii il intrebau care era mesajul poeziilor si povestirilor sale le raspundea ca nu stie. „Sint doar un visator, abia apoi un scriitor, dar cel mai fericit sint in calitate de cititor.”

    Asemanat deseori cu Joyce, Faulkner si Nabukov pentru spiritul inovator, Borges s-a distantat cert de acestia prin adoptarea unui stil simplu, in defavoarea celui baroc. In acelasi interviu a marturisit ca, desi s-a nascut in 1899, simte ca apartine secolului al XIX-lea, datorita preferintelor literare, atit ca cititor, cit si ca scriitor. Ba mai mult, s-a alaturat miscarii Ultraiste, aparuta in Spania in 1918, care avea orientari avangardiste si care s-a opus modernismului (curent ce acaparase poezia sud-americana inca de la sfirsitul secolului al XIX-lea).

    In plus, considera ca fiecare generatie de autori are obligatia de a rescrie literatura trecutului, dar intr-o maniera diferita. „Cind scriu o poezie, sigur a mai fost scrisa de nenumarate ori, datoria mea morala fiind sa o redescopar”, afirma Borges in interviu. Un astfel de exemplu este povestirea „Pierre Menard, Author of Quixote”, in care isi imagineaza cum ar putea un francez din secolul XX rescrie faimosul roman al lui Miguel de Cervantes. Concluzia la care ajunge naratorul este ca cele doua opere sint identice la nivelul limbajului, insa ca cea a lui Menard este mai bogata, subliniind inca o data ideea ca ceea ce distinge un roman de un altul sint experientele si trairile autorului.

    Borges cel din Cartea de nisip este unul matur si serios, preocupat de inexorabilitatea timpului, de religie si istorie, de dedublarea fiintei umane si de conditia ei. Insa povestirile vorbesc despre el in aceeasi masura in care vorbesc si despre noi; un noi mai profund, mai intelept.

    Naratiunea este relatata la persoana I, perspectiva „avec” (mai putin in Oglinda si masca, unde povestea Preainaltului Rege si a poetului este narata la persoana a III-a), facindu-ne sa ne indoim de obiectivitatea celor prezentate, in ciuda tuturor precizarilor temporale si spatiale menite sa asigure veridicitatea faptelor istorisite. Uneori marturiseste deschis faptul ca totul este o nascocire a naratorului: „Asa se vor fi intimplat lucrurile, chiar daca intr-un mod mai complex; asa pot visa eu ca s-au intimplat.” (Avelino Arredondo, 123)

    Oricum, Borges ne invata ca nu veridicitatea faptelor importa, intrucit realitatea este subiectiva, oamenii traind de fapt cu iluzia realitatii. Isi incepe una dintre povestiri, Ulrica (singura poveste de dragoste din volum; de altfel, cu exceptia citorva povestiri, femeile lipsesc din opera lui) astfel: „Relatarea mea va fi conforma realitatii sau, in orice caz, amintirii mele personale despre realitate, asta insemnind acelasi lucru.” (22)

    Borges se reinventeaza permanent. Cartea de nisip este o pendulare continua intre diverse ipostaze si numeroase masti in spatele carora se ascunde Borges, prizonierul cartii fara inceput si fara sfirsit; robul Cuvintului si al realitatii. Dar este vorba despre o realitate subiectiva, in care totul este posibil, inclusiv transgresarea spatiilor temporale si intilnirea cu sinele, de care nimeni nu poate scapa: „Visul meu a durat mai bine de saptezeci de ani. Si, de altminteri, atunci cind te destepti, te regasesti, in mod fatal, pe tine insuti.” (Celalalt, 13)

    Astfel, fie ca se afla in cautarea Cuvintului (Undr), fie ca este asasinul presedintelui (Avelino Arredondo), un tinar de 13 ani caruia ii sint dezvaluite in aceeasi noapte si dragostea si moartea (Noaptea darurilor) sau un profesor de literatura care calatoreste in timp (Utopia unui om ostenit), Jorje Luis Borges reuseste ce si-a propus: sa deghizeze complexitatea universului in spatele cuvintelor simple.

Ştefan Afrimescu