Ștefan Afrimescu - Contraargument la o antologie

     Cine spunea că în zilele noastre nu se mai întâmplă şi minuni?! Nimic mai fals. Una dintre ele se petrece chiar sub ochii noştri. Este vorba de editarea Antologiei "Infinitul iubirii”. Trebuie spus, din, capul locului, că Antologia "Infinitul iubirii” se află la a doua apariţie consecutivă. Și tot de la început trebuie adăugat faptul că întregul colectiv redacţional am dorit o creştere calitativă a ediţiei de anul acesta, prin cuprinderea în paginile sale a unor autori originali şi de certă valoare.poetică. Recunosc, o cerinţă nu tocmai uşor de atins, în condiţiile de azi, în care, nonvaloarea, derizoriul, veleitarismul tind să acopere prin tot felul de tupeisme, jocuri murdare de culise, valorile adevărate. Poate că ar mai trebui adăugat faptul că eseul de faţă nu se vrea un contraargument, „Argumentului” Stelei Anghel, sau al altora. Puteam să-l numesc: Nu ne-a fost uşor tovarăşi sau Punct şi de la capăt, Punct şi contrapunct, etc. Deci nu se vrea nici măcar o aluzie la vreun argument.

Editarea unei antologii însă, nu este un demers chiar la îndemâna oricui, mai cu seamă făcut în regie proprie şi-n plină criză finaciară. Trecând peste acestea, demersul în sine este destul de complicat. Trebuie căutaţi şi găsiţi oamenii cu care să pleci la drum şi care să nu te lase tocmai când îţi crapă buza... Trebuie găsiţi şi selectaţi autori autentici şi de valoare certă, precum şi un juriu, care să nu se lase antrenat în eventuale jocuri de culise, dar şi de extremă probitate morală şi profesională. Ceea ce îmi place să cred că s-a si reuşit. Asta nu înseamnă că totul a mers „şnur”. Că nu au fost sincope, „mici presiuni” ori supărări de-a dreptul, câţiva autori, renunţând destul de „zgomotos” la a mai face parte din Antologie. Alţi autori, nu mai puţini de 10, urmare a unui orgoliu păgubos, s-au retras chiar pe ultima sută de metri, refuzând să aducă ajustările cerute de juriu, propriilor texte, mai puţin reuşite sau nefericit finalizate. De altfel juriul a avut şi cea mai grea şi mai ingrată misiune: selectarea „grâului de neghină,” pe de-o parte, şi-o echidistanţă cât mai perfectă, faţă de texte şi autori. Altfel, principale probleme întâlnite la majoritatea autorilor au fost: neştiinţa opririi la timp sau acolo unde impunea textul, a dicursului poetic; folosirea unor mijloace sărace de exprimare în demersul lor poetic, a unui limbaj uneoeori de-a dreptul neadecvat contextului; forţarea limbajului şi aşa sărac, uzat şi hiper-uzat, pentru obţinerea unor metafore fără un prea mare efect sau cu impact aproape de zero, asupra poeziilor. O altă problemă întâlnită a fost şi relativa lipsă de discernământ în alegerea propriilor poezii. Mai mult, unii autori au postat poezii care nu aveau nicio legăîtură cu tema Antologiei. Am mai constatat de asemenea că un număr important de autori au venit pe Arta Conversaţiei, doar anume, pentru a participa la selecţia de accedere în Antologia „Infinitul iubirii”, cei respinşi plecând apoi cu arme şi bagaje pe site-urile de pe unde veniseră. 
     Despre calitatea şi valoarea acestei Antologii, ar fi mai bine să-i lăsăm pe cititori să se pronunţe. Ei sunt cei care stabilesc până la urmă valoarea unei cărţi şi munca depusă pentru realizarea ei. 
      În încheiere, să mai adaug faptul, că în ciuda problemelor amintite s-au legat şi unele prietenii, pe de-o parte, dar că s-au şi rupt altele, pe de-altă parte, care s-au dovedit a fi fost doar de conjunctură