27/08/2025

Diptic poetic

Poem scris la patru mâini, acum 12 ani, împreună cu poetul Constantin Preda.
 
Rochița cu miros de vanilie
 
Din nemărginirea câmpiei oltene
când toamna miresme așterne,
pasul tău să mă-nfioare,
cât de sublim amurgul pare.
 
Doamne, ce era să fim!
sfâșiere-n strigăt –
două roze
dulci narcoze,
doamna mea,

doamna mea,
șipot albastru de cișmea
toamnă grea, toamnă grea,
suflet izgonit din ea
cu o fustă de lalea,

mă visez floare
scrisă-n calendare
să-ți fiu la picioare
și la cingătoare

câte vremuri călătoare
câte păsări n-au alt merit

câți bondari, câte albine
fără minte cărăbușii
în prea târziul ierbii
acolo unde pasc cerbii

una cu pământul
îngerii să-mi poarte gândul

Eu și El
(dintr-un dialog virtual)
În amintirea poetului Constantin Preda.

22/08/2025

Scurt, simțit, cutremurat


fără loc
nici în lumea lor
nici în a celor rămași


ce blestem,
ce semne ascunse,
ce zgâlțâială de-o clipă –
îndeajuns să întoarcă vremea pe dos

când prea e greu
cu cele grele,
vorbe pe-alături

în loc de mulțumire
mi se zbate pleoapa stângă…
iar ceasul încă nu a sunat

Eli Gîlcescu

 TV Sud 

BREAKING NEWS:

Un cutremur s-a resimțit astăzi, în jurul orei 14:18, la Târgu Jiu. Din primele informații, magnitudinea se ridică la 4,1 grade pe Richter cu epicentrul la Alexeni (Gorj).

06/08/2025

Normalitatea, o constantă

Stimată conducere a Primăriei,
Stimată conducere a Poliției Locale,


În dimineața zilei de marți, 5.08.25, o echipă de muncitori a fost prezentă pe strada noastră (zona subtraversării căii ferate – segmentul dintre [subtraversare] și intersecția Dincă Schileru cu Strada București) pentru curățenie generală: s-au măturat marginile, s-au adunat resturile vegetale, s-a intervenit în zonele neglijate. A fost o imagine de normalitate pe care o așteptam de prea multă vreme.

Totodată, am observat un lucru care a făcut imediat diferența: prezența unei mașini a Poliției Locale. În acea perioadă, traficul s-a desfășurat în liniște. Imediat, după finalizarea lucrărilor și retragerea echipajului, a revenit haosul cotidian: zgomote intense, viteză peste limita de siguranță, trepidații resimțite în locuințe.

A existat și o „descoperire de caz”: zgomotul provine în special dintr-un punct critic — o gură de canal cu denivelare și fără semnalizare, aflată pe traseul mașinilor grele. Traficul peste acel punct produce un zgomot de nedescris, iar riscurile sunt reale: infiltrații după ploi torențiale, posibile surpări de teren, contaminarea pânzei freatice. 

Apreciem că strada a intrat, în sfârșit, în atenția autorităților. Tocmai de aceea, cu bună-credință și în sprijinul întregii comunități, vă rugăm să duceți mai departe această normalitate, incluzând următoarele măsuri de siguranță rutieră și protecție a cetățenilor:

1. Introducere limitei de viteză (30 km/h) în zonă, conform normelor pentru zone rezidențiale și străzi aflate în șantier.
2. Montarea semnelor rutiere clare, reflectorizante, repetate pe tot traseul afectat, vizibile pe timp de noapte și în condiții meteo dificile.
3. Includerea zonei în controalele Poliției Locale, măcar periodic, pentru descurajarea comportamentului rutier periculos.
4. Asigurarea protecției reale pentru pietoni, bicicliști și alergători, care folosesc drumul nu pentru viteză, ci pentru viață.
5. În dreptul capacelor de canal cu denivelare și vibrații, instalarea semnelor de ocolire sau înlocuirea cu capace autonivelante, destinate traficului greu.

Cu respect,

Elisabeta Gîlcescu


05/08/2025

O plimbare prin „ploile amare”

N-am vorbit la nici o lansare de carte semnată de Alexandru Vlad. Nu ştiu de ce. Pur şi simplu aşa s-a întîmplat. Dar am discutat mult cu el, la o cafea, la Arizona, sau însoţindu-l în drumul lui spre casă (deşi Yugoslavia nu mai exista, el continua să locuiască pe o stradă cu acest nume; oare şi acum se numeşte tot aşa?), pînă la Teatrul Naţional, unde ne despărţeam, el continuînd drumul în urcare, eu – în jos, spre Someş, după fiecare nouă carte. Aşa s-a întîmplat şi după apariţia Ploilor amare (Charmides, 2011). Era nemulţumit, chiar iritat de receptarea cărţii doar ca un „roman al colectivizării”, temă ce părea „consumată”, el simţindu-se ca un călător care a venit la gară după ce trenul please!
Am găsit, zilele acestea, cîteva însemnări pe nişte fîşii înguste de hîrtie, pe care le folosesc atunci cînd vreau să-mi las semne într-o carte pentru locuri de revenire (nu subliniez, nu fac însemnări pe pagini şi nu le îndoi colţurile; am învăţat acest lucru încă din clasa I, de la învăţătoarea mea din Făgăraş, care
ne-a învăţat să ne confecţionăm, pentru a proteja cărţile, „colţare” pentru pagini). Uneori, notez pe
acele hîrtiuţe cîteva cuvinte.
Încerc acum, în mod excepţional pentru această „serie” de „timbre”, să pun într-o „coliţă” şi aceste
„cuvinte de însoţire”.
Cel mai mult am vorbit despre titlul cărţii. Dintre toate atributele pe care le putea atribui substantivului ploaie, la alegere, în registru auditiv: torenţial; vizual: deasă; tactil: cu ”piatră”; ca durată: ”mocănească”; ca intensitate: diluviană ş.a.m.d.,
Alexandru Vlad a ales un atribut/adjectiv care se adresează gustului: amară (la plural, amare, dar nu neapărat continui, pot fi discontinui, cu întreruperi, în care poate apărea cîte un „curcubeu” chiar „dublu”).
Cuvîntul amar poate avea, după context, mai multe sensuri. La propriu, el semnifică ceva neplăcut la gust. La figurat, sugerează amărăciune, tristeţe, greu de suportat, nefericire (Gheorghe Grigurcu numeşte oraşul în care îşi are acum domiciliul „Amarul Tîrg” şi nu e doar o metaforă de poet!).
Dar, cîteva trimiteri directe din textul romanului (de exemplu, la p. 224: „Citez acum din Apocalipsă, opt cu unsprezece: <<Şi o treime din ape se prefăcu în pelin, şi mulţi oameni muriră din aceste ape, căci se făcuse mare>>.”), ne sugerează şi o altă „lectură” a titlului (deci, şi a romanului), la alt „nivel”, unul chiar metafizic: ca un roman al lipsei de bun gust (bun simţ), de absenţă a măsurii în istorie, un exces de dimensiuni apocaliptice, în cazul cărţii lui Alexandru Vlad fiind vorba, doar ca pretext pentru un discurs secund, mai profund, mai puţin perisabil, despre anii colectivizării. De altfel, impecabil descrişi, rezumaţi, în esenţă, la formula „gospodărirea sărăciei”.
Deşi s-a documentat cît a putut de mult asupra perioadei, nu e un roman al cooperativizării, ci o meditaţie ascunsă asupra sensului actului de a scrie (orice!) în anii „umezi” ai istoriei. Tema e pusă în abis, deja la p. 79: „Registrul înfoiat avea şi acesta paginile lipite şi înscrisurile de necitit: se lăbărţase din cauza umezelii. Imediat ce-i scrise numele lui Kat, literele se dilatară pe hârtie ca nişte flori. Nimeni nu va mai putea niciodată descifra ce carte fusese împrumutată şi cui anume…” Alexandru Vlad nu are trufia de a vorbi despre „mersul pe apă”. El nu are nici vocaţia de apostol, îi lipseşte şi furia de prooroc. Dar, ca scriitor
profesionist, ca un intelectual cu o bine structurată conştiinţă existenţială, se – şi ne – întreabă, aproape
cu disperare: are vreun rost „scrisul pe apă”?
„Ei, i-am spus – şi asta i-a plăcut – tu „traduci” în proză celebra întrebare a lui Hӧlderlin, care se
adresa, însă, poeziei (şi poeților). Lui, i-a răspuns Heidegger, ţie cine îţi va răspunde?”

Vasile Gogea

In memoriam Alexandru Vlad (31 iulie 1950-15 martie 2015).

01/08/2025

Justiție în injustiție


Abia acum înțelegem ce cuib de șerpi am deranjat prin votul nostru din 18 mai. România își arată o față a cărei hidoșenie e dincolo de orice ce știam sau ne imaginam. Zeci de ani, politicienii le-au oferit privilegii magistraților, iar magistrații i-au scăpat de pușcărie. Pensii speciale contra procese măsluite. Prescrieri de mari dosare de corupție la schimb cu foloase necuvenite. Esențial, despre asta e vorba. Așa a ajuns statul român raiul hoților și iadul inocenților. Justiția a trădat poporul, pe care l-a lăsat la discreția tâlharilor. Cei care au transformat Justiția în injustiție sar acum la gâtul lui Ilie Bolojan, singurul dornic și capabil să ucidă o caracatiță a corupției născută în anii 1990.
Așa am ajuns ca cei care ne decid soarta să fie cei mai veroși corupți. Ciolacu, Grindeanu, Dragnea, Năstase, toți sunt produsul pactului dintre Justiție și politică. Plus mulți alții. Opt ani a dat șpagă Anastasiu, ca la final Codul Penal să-l scape de pușcărie. PSD-istul Neacșu e vicepremier, chiar și condamnat penal. Actualul ministru al Transporturilor, PSD-istul Ciprian Șerban, dădea mită. Desigur, a scăpat. Același Cod Penal și aceeași Justiție l-a redat societății pe care tocmai o torpilase. Lista e atât de lungă, încât ne mai trebuie 35 de ani doar să o scriem. Justiția din România a distrus ceva ireparabil. Încrederea românului onest în actul de justiție. A celui obligat să le plătească pensii nesimțite complicilor la infracțiuni.
Fără sprijinul nostru, Bolojan nu va reuși. E prea singur, iar ei, prea mulți. Prea înșurubați în instituții de forță, din care și-au făcut arme. A crede că vom privi de pe canapea, iar Bolojan va curăța în câteva luni mizeria adunată în 35 de ani, e curată sinucidere. Nu suntem nici măcar la început, ci la începutul începutului de drum spre ce ar trebui să fie o Românie normală. Trebuie să ieșim din ignoranța românului pe care nu-l interesează politica, una dintre cele mai idioate percepții cu care ne-a lăsat comunismul. Puterea corupților și a corupției stă tocmai în letargia și dezinteresul nostru pentru viața politică. Odată aprinsă lumina implicării civice, corupții fug ca gândacii. E cea mai mare frică a lor, iar asta e deja evident după doar două luni de mandat al lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan.
Joi,
31 iulie
2025

26/07/2025

O scrisoare deschisă nedeschisă


SCRISOARE DESCHISĂ

Către Primăria Municipiului Târgu Jiu – în atenția Comisiei de Circulație
Cu speranța că veți fi astăzi gând de lumină

Stimată conducere a orașului,

Vă scriu dintr-un amestec de durere, revoltă și speranță.

Speranța că acest mesaj va fi, în sfârșit, luat în serios. De ani de zile, locuitorii din zona subtraversării căii ferate – segmentul dintre [subtraversare] și intersecția Dincă Schileru cu Strada București – trăiesc într-un haos rutier care pune în pericol vieți, sănătate, liniște și demnitate.

Mașini de toate tipurile gonesc pe o stradă care nu este autostradă. O stradă de cartier. O stradă pe care se plimbau cândva copiii și bătrânii. Astăzi, casele se zdruncină ca la cutremur. Copiii nu mai pot merge singuri spre școală. Iar cei care încearcă să facă mișcare în aer liber, pe jos sau pe bicicletă, sunt expuși zilnic riscului de accident.

Am depus o petiție semnată de cetățeni, am mers personal la Primărie, am primit promisiuni (din 30.09.2021) și am așteptat. IPJG ne-a comunicat că problema este de competența dumneavoastră. Și că petiția a fost transmisă Comisiei de Circulație. De atunci – tăcere. Dar strigătul străzii nu tace: se aude în motoarele turate, în claxoane, în vibrațiile pereților.

Vă rugăm insistent:

  1. Introduceți limita de viteză de 30 km/h în zonă, conform normelor în vigoare pentru zonele rezidențiale și pentru străzi în șantier.

  2. Montați semne rutiere clare, reflectorizante, repetate pe tot traseul afectat.
  3. Includeți zona în controalele Poliției Locale, măcar periodic.

  4. Asigurați protecție pietonilor, bicicliștilor și alergătorilor.
  5. În dreptul capacelor de canal cu denivelare și vibrații, instalați semne de ocolire sau înlocuiți-le cu capace autonivelante, destinate traficului greu, pentru reducerea vibrațiilor transmise în structura locuințelor și a disconfortului rutier.

Aceasta nu e o rugăminte poetică, ci o cerere legală, firească, umană. Este responsabilitatea administrației locale să vegheze la siguranța cetățenilor săi.

Ne-ați promis că ne veți asculta. A sosit timpul să demonstrați acest lucru.

Cu respect și insistență, Elisabeta Gîlcescu (în numele locuitorilor străzii care nu mai vor să fie victime ale indiferenței)





14/07/2025

În amintirea unui poet discret și adevărat

Nu toți poeții fac zgomot în jurul cuvintelor lor. Unii le așază cu grijă, în tăcere, ca și cum ar aprinde o candelă.
Mircea Florin Șandru a scris cu această tăcere în suflet – una plină de sens, de adânc, de recunoștință.

Versul său nu cerea aplauze, ci contemplație.
Poemul său nu încheia epoci, ci le îmblânzea.

Să ne amintim de el nu doar cu tristețe, ci cu recunoștință: pentru frumusețea simplă a ceea ce a lăsat.

Dumnezeu să-l odihnească în lumină.

ChatGPT, cu gând de om