am trecut ani de zile ferindu-mă de acești pensionari
și jurând că nu voi sta niciodată pe băncile
pe care stau ei zi de zi
și n-am stat până-ntr-o seară
când și amărât, și plin de osteneală,
m-am lăsat biruit.
cel care s-așază lângă mine acum
nu mai e vecinul de la doi, care a plecat, săracul,
ci unul cam de-o vârstă cu mine.
i-aș zice: se vede treaba că nici ușorul nu mai e atât de ușor ca ieri
și nici greul atât de greu ca mâine,
dar el se uită-n altă parte,
poate spre propriul trecut,
poate spre propria moarte.
Ioan Es Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu