Azi după-amiază, ne-a părăsit filosoful Mihai Șora. La 106 ani împliniți pe 7 noiembrie trecut. Această vîrstă importantă nu mă consolează cîtă vreme mereu am crezut că un asemenea eveniment nu se va petrece niciodată, sau măcar că nu îi voi fi martor. Am ținut atît de mult la el încît nu mă pot concentra să scriu ceva inteligibil în afara acestor cîteva rînduri. Voi relua o postare mai veche, din momntul în care filosoful împlinea 102 ani. Odihnească-se în pace cel mai bun om pe care l-am cunoscut… (Liviu Antonesei)
https://antoneseiliviu.wordpress.com/2023/02/25/rip-mihai-sora/
https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/11/07/la-multi-ani-mihai-sora/
RIP Mihai Șora
RăspundețiȘtergereNu să gândești cu mintea ta e cel mai greu, ci să gândești cu partea aceea de minte care ți-a rămas bună și pură, nestricată de urâciunea din jur, de veninul și limbuția semenilor. Să gândești cu firul de minte care izbutește să țâșnească, precum firul ierbii, printre bălăriile, bolovanii și betonul din grădina creierului tău. (Mihai Șora)
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Anunțul Luizei Palanciuc-Șora
RăspundețiȘtergere„𝐌𝐢𝐡𝐚𝐢 𝐒̦𝐨𝐫𝐚
𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟏𝟗𝟏𝟔 – 𝟐𝟓 𝐟𝐞𝐛𝐫𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑
Iubitule,
ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima.
Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin.
E frig fără tine, iubitule.
Aziul”
Cristian Teodorescu
RăspundețiȘtergereCumpănit, tolerant și mai mereu cu ochii îngustați într-un zîmbet de om cumsecade, Mihai Șora purta cu senină discreție nimbul filosofului moralist și pe cel, mai cunoscut, al editorului care reluase, la E.S.P.L.A., colecția „Biblioteca pentru toți“, faimoasă între războaie. Vorbea fără grabă, cu obișnuința de a-și privi interlocutorul în ochi. Rostea cuvintele egal și apăsat, lăsînd cîte o mică pauză între ele, cu acea deferență față de oralitate a celor ce știu să prețuiască și tăcerea. Spunea rar „eu“, ca și cum n-ar fi fost decît păstrătorul unor gînduri care aveau viața lor, încît n-avea rost să precizeze că îi aparțin. Și mai rar vorbea despre sine însuși, iar asta pentru a răspunde la întrebări, nu ca să-și întrețină orgoliul de autor. Celor care-l contraziceau le explica răbdător unde se înșală sau, mai des, că erau victimele unor idei ratate care aveau o viață neașteptat de lungă. Se ferea cu eleganță de proști, iar semidocților care veneau să-l tulbure cu aiureli le sugera, clipind repede, să citească anumiți autori, după care va relua discuția cu ei, dacă va mai fi cazul, apoi se închidea într-o tăcere meditativă pe care interlocutorul nu mai îndrăznea s-o întrerupă. Pe atunci peripatetiza neobosit în lungi plimbări în susul și în josul bulevardului Magheru. Mergea repede, însă nu părea grăbit.