În detaliile ieșite la iveală cu ocazia anchetei privind curățenia de primăvară din Pantelimon, m-a lovit o sintagmă Tv – toți știau. Una dintre doctorițele implicate este poreclită Doamna cu Coasa. Cum de o porecliseră așa? Fiindcă știau. Cadre medicale și pacienți știau.
Chiar și eu știam. Cunoștința mea internată la Fundeni a auzit cadrele medicale discutând că nu-i vor mai da ceva, nu știu ce, ceva vital. I-a spus soției că s-a terminat fiindcă nu i-l mai dau. A mai dus-o două sau trei zile. Știam și eu, deci. Care or fi criteriile care despart viața de moarte? Starea pacientului? Știu ei ce are de gând Dumnezeu? Sau poate o corelare pecuniară între starea pacientului și valoarea acestuia
.........................................................................................................................................................
Vă mai întreb ceva. Ați citit despre cazuri declarate pierdute, aflate în comă, care și-au revenit după foarte mulți ani? Ați auzit despre vreunul singur în România?
Cred că este unul din blestemele care apasă asupra României. Faptul că am știut totdeauna, faptul că știm și acum, toți știm. Simulăm mirarea, consternarea, greața, dar știm. Și nu mă refer doar la porcăriile ultimilor 35 de ani. Mă refer la tot ce s-a întâmplat în ultimii 80 de ani. Unii dintre cei mirați, consternați, îngrețoșați au fost/sunt complici. Există o limită a cunoașterii, a faptului că știi, care te disculpă?
Dumneavoastră, chiar nu știți?
