... una zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și a bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.
O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale și însuși Sensul au fost izgonite de activismul șleampăt care huiduie realitatea, siluiește arta, face țăndări ierarhiile și cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică.
Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci expresiv în context.
„Codul” unei uși desenate pe un zid. Destinația oricărei sminteli ideologice.
Un chinuit imn înălțat non-binarității, fluidizării aberante a datului sexualității masculine și feminine, lichidării distincțiilor dintre chipurile binelui & răului și a distincției dintre Adevăr și minciuna numită deconstructivist „post-adevăr”, dincolo de care nu începe vreo superioară libertate, ci doar curtea strâmtă a sordidului.
Relativizarea a tot ce ne onorează ca ființe raționale și ne salvează ca oameni failibili, dar unici ca persoane create pentru a trăi o veșnicie spre care trecem prin episodul morții. Nu doar o meschină viață în care să o facem lată, prostind-ne în fel și chip.
…
Actualitatea permanentă a uneia dintre cele mai profunde cărți despre cel care truchează realitatea și malformează grotesc ordinea naturală - Partea Diavolului, a lui Denis de Rougemont:
Răul secolului - depersonalizarea/ masificarea.
„Marea strategie a Diavolului în timpurile noastre nu se mai sinchiseşte de individ, pentru că acesta a dispărut, ci de mase. Diavolul lucrează en gros.
Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele:
fuga de propria persoană, dorința de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat, şi de a deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului.
Or, Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună:
Eu sunt Nimeni...
Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înşişi, de ei şi de vocaţiile lor.”
„Oamenii cer libertatea de exprimare ca o compensare pentru libertatea de gândire pe care o folosesc rar.” (Søren Kierkegaard)
RăspundețiȘtergere„Viața nu este o problemă de rezolvat, ci o realitate care trebuie experimentată.”
RăspundețiȘtergere„Există două moduri de a fi păcălit. Una este să crezi ceea ce nu este adevărat; celălalt este să refuzi să crezi ceea ce este adevărat.”
„Cea mai comună formă de disperare este să nu fii cine ești.”
„Este perfect adevărat, așa cum spun filozofii, că viața trebuie înțeleasă invers. Dar ei uită cealaltă propunere, că trebuie trăită înainte.”
Ce este un poet? Un om nefericit care ascunde în inima lui o angoasă adâncă, dar ale cărui buzele sunt atât de formate încât, când suspinul și strigătul trec prin ele, sună ca o muzică încântătoare... Și oamenii se îngrămădesc în jurul poetului și îi spun: „Cântă din nou curând” - adică „Fie ca noi suferințe să-ți chinuie sufletul, dar buzele tale să fie modelate ca înainte, căci strigătul nu ne-ar înspăimânta decât pe noi, dar muzica, care este fericită.”
Soren Kierkegaard
Elena Loretta Popa
RăspundețiȘtergerePe vremea când oamenii erau normali, gândeau, visau, iubeau, se bucurau de viață. Am ascultat piesa lui Johnny Logan ani la rând, o știu pe de rost, m-am bucurat în 1987 pentru că interpretul câștiga pentru a doua oară Eurovisionul pentru Irlanda și nu aș fi crezut niciodată că progresul înseamnă regres, că evoluția înseamnă involuție, că Evul Mediu pare o nimica toată în comparație cu ce trăim astăzi. Nu am crezut că așa-zisa unitate prin diversitate poate atinge asemenea culmi. Eurovisionul nu mai e ce a fost de ani buni, știm bine, dar ce am văzut la această ediție m-a lăsat fără cuvinte. Oricât de deschis ai fi la minte, nu ai cum să mai pierzi din timpul tău urmărind un asemenea spectacol. Atât se mai poate, din păcate, și cred că dacă ne-am vedea de treburi și nu i-am mai acorda atenție ar fi mult mai sănătos pentru noi toți. Mi-e tare dor de normalitate, de liniște, de viață, așa cum o știam. Lăsăm celor care vin după noi cea mai dementă dintre versiunile posibile ale unei omeniri. Păcat!
RăspundețiȘtergereIonut Popescu
Concursurile de frumusețe nu mai sunt câștigate de cele mai frumoase fete, ci de cele mai ciudate și respingătoare creaturi; concursurile de muzică nu mai sunt câștigate de cei mai buni interpreți ci de niște vietăți care vor doar să șocheze; în facultăți nu trebuie să intre cei mai buni copii, ci doar să respectăm un algoritm pe bază de rasă și orientări sexuale; în filme nu mai joacă cei mai buni actori, ci doar cei care au culoarea potrivită; în guverne și instituții guvernamentale nu sunt necesari cei mai buni specialiști, trebuie doar să arăți că ești incluziv și să numești acolo niște transgenderi mândri...șamd!
Chiar nu știu ce vi se pare așa ciudat, de ce credeți că lumea merge într-o direcție greșită și de ce nu învățați să fiți mai toleranți! Toleranță până nu mai rămâne piatră pe piatră!