Anca Mizumschi
Feminismul, etichetă sau mod de viață?
Pentru că am stârnit niște comentarii (private și/sau publice) cu declarația "eu nu sunt feministă", aș vrea să revin puțin asupra subiectului. Am avut foarte mari probleme în viață, și probabil voi mai avea, pentru latura mea de persoană justițiară care, de cele mai multe ori nu își poate ține gura, pe sistemul "ce îmi e în gușă și-n căpușă". Probabil că am și pierdut din cauza asta, mult, puțin, habar nu am și nu contează. Cred sincer că oamenii nu se nasc egali, dar ar trebui, măcar teoretic, să aibă șanse egale din punct de vedere social. Ca atare, orice manifestare de lipsa de respect, lipsa de dreptate, agresivitatea si distrugerea ma afecteaza profund. In mod evident, nascuta si crescuta intr-o tara in care violenta in familie, - "bate-ti nevasta ca stie ea de ce", discriminările -" parul lung si mintea scurta", prejudecătile de tip masculin m-au afectat si pe mine, pe prietenele mele si pe sirul de cliente pe care am avut onoarea sa le cunosc ca psihoterapeut. De aici, pana la a nu te putea oferi sa dechizi usa unei femei- pentru ca poate si ea, si e independenta, sau a nu putea sa ii faci un compliment cand isi cumpara o rochie noua pentru ca poti fi dat in judecata??? sau invinuit ca o agresezi sexual, e o mare distanta. Cu toate acestea, se intampla in jurul meu, zi de zi, si am mult mai multe exemple . Nu imi doresc eticheta de feminism, pentru ca stiu mult prea multi barbati discriminati, asa cum stiu multi, prea multi oameni care abuzeza animalele. Discriminarile si violenta sunt indreptate asupra multor categorii. Sunt prea multe nedreptati, prea multa cruzime fara de orice categorie vulnerabila, prea multa distructie. De aceea nu imi doresc nicio eticheta, dar daca ar trebui totusi sa aleg una, as alege-o pe cea a unui om drept, si atat cat pot eu sa daruiesc pe lumea asta, pe cea de om bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu