S-a stins Dorli Blaga…

Mihai ȘORA 

Nu știu ființă mai devotată memoriei părintelui său. Un devotament lipsit de emfază, de conturul gros al „dreptului de autor“ pe care l-am putut adesea vedea în forma lui abuzivă la Mitzura Arghezi ori la alți copii de scriitori. Dorli avea fidelitatea senină, firească, nu posesivă ori vanitoasă. Poate și pentru că înțelesese că – înainte de expunerea propriului eu – esențiale sunt, într-o filiație, tocmai continuitatea și rigoarea. Iar Dorli a luptat toată viața ca manuscrisele ilustrului Tată să fie corect conservate și să vadă lumina tiparului în condițiile cele mai bune. Țin minte cât era de îngrijorată când Muzeul Literaturii a pierdut sediul din Bulevardul Dacia și, până să primească un altul, tezaurul de acolo, printre care multe documente, fotografii, manuscrise, a stat în cutii la celălalt capăt al Bucureștiului, într-un depozit de la Casa Presei.

Mă uit la această imagine și nu pot să nu recunosc în fetița serioasă de aici, cu fundițe și pălărioară, ciuboțele și șosete albe, cu mâinile împreunate ca într-un ceremonial al reprezentării diplomatice, Doamna de mai târziu care a purtat numele Blaga nu ca pe o povară, ci cu responsabilitate și conștiința exigenței morale.

Am aflat, la o întâlnire cu școlari, că există, în București, o fetiță* care îi poartă numele… „Știi, părinții au numit-o Dorli în cinstea ta“, i-am spus. Nu uit nici astăzi bucuria din glas, vocea veselă de la celălalt capăt al telefonului: „Ce frumos!“.

Dumnezeu s-o odihnească în Lumină.