Contrastul dintre cumințenia omului care s-a lăsat transportat, apoi tratat, intubat și îngrijit de medici până la săvârșire, respectiv vehementul negaționist al vaccinurilor, reformei în sănătate și educației medicale a oamenilor nu poate fi netezit de trecerea lui în neființă. La fel cum nu poate fi evitată observația că primii care vor mușca din Pimen sunt tocmai cei din ograda lui. Cu cuvântul. Cu lucrul. Și cu gândul.
Ambivalența serpentină a Bisericii în ce privește sănătatea, și sistemul sanitar, se oglindește în felul în care unii preoți înțeleg să-și apere comunitatea sau – dimpotrivă – s-o păstreze în întuneric, ignoranță și fatalitatea prostiei.
Acea parte a Moldovei pe care-a păstorit-o Pimen a fost lovită nu o singură dată de boli prevenibile prin imunizare vaccinală. Acea parte a Moldovei, mai mult, suferă – suspendată în timp – de-o întristătoare lipsă de infrastructură medicală și sanitară, lucru care-o face vulnerabilă la tot ce mișcă. În acea parte a Moldovei, în această perioadă, nu umblă doar noul coronavirus, cât și rujeola. Și în acea parte a Moldovei acoperirea populației prin vaccin este sub limita de avarie, și nu de ieri de azi. Aceste lucruri nu i se pot imputa lui IPS Pimen. Just este ca la moartea unui om să faci pace cu el, și cu lucrurile pe care le-a făcut pe acest Pământ. Nu înainte de-a aduce aminte însă că Pimen a primit cele mai bune îngrijiri posibile în ultimele săptămâni. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut COVID-19. A primit medicamente de ultimă generație. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut COVID-19. Și a primit transfuzii cu plasmă convalescentă de la bolnavi care au trecut prin boală și s-au vindecat. Nu putem spune asta despre toți cei care au făcut,Covid-19.
Oamenii sunt egali în fața legii și-a firii. Dar unii sunt mai egali decât ceilalți. Suntem înzestrați cu capacitatea de-a face bine, de-a împinge lumea și moravurile înainte către lumină. A făcut Pimen asta? Istoria să-l judece. La fel cum istoria să-l judece pentru faptul că a luat boala, ignorând toate avertismentele medicilor. Și a dat boala, ignorând toate precauțiile recomandate de medici. Iar această trufie sau – poate unii vor spune că dimpotrivă – această oarbă smerenie, i-au încheiat viața printr-un rapid proces cauzal, dinspre infecție virală către moarte. O moarte departe de patul lui. O moarte departe de locaș. O moarte cu o sondă de intubație înfiptă în gât, cu ace penetrând venele. O moarte cu sondă urinară. O moarte cu scutec. O moarte cu mâini necunoscute care l-au manevrat în ultimele sale zile de pe-o parte pe alta. O moarte cu analgo-sedare. O moarte a unui simplu corp, al unui simplu om, dezvelit de strai și de relevanță. O moarte de regretat, de plâns, de cernit în sufletul celor care l-au apreciat. Dar totuși o moarte. O moarte care nu va face parte din dezbaterea dacă Pimen a murit cu Covid-19, sau de Covid-19. Care nu va fi rostogolită mai apoi de către aceiași radicaliști de extremă dreaptă, ortodocși, sau poate că tocmai de-aceea s-ar putea găsi rostogolită. Căci n-ar fi de mirare ca unii să spună că de fapt totul e-o făcătură, și că Pimen de fapt a murit cu zile, răpus de varii conspirații și oculte. Astfel e mersul lumii. Și lumea sunteți voi.
Gabriel Diaconu, Facebook.
Liviu Avram
RăspundețiȘtergereLiteratura puşcăriilor comuniste abundă în exemple de oameni care şi-au trăit credinţa creştină în condiţii cu adevărat infernale. Şi totuşi, cu riscuri enorme, au putut să-şi improvizeze clopote din burghiele cu care sfărâmau sarea în ocne, anafura din pâine mucegăită sau agheazma din apă stătută, iar cântarea „Hristos a înviat din morţi” o transmiteau din celulă în celulă prin alfabetul Morse. Şi am convingerea că, la sfârşitul zilei, acei deţinuţi au rămas mai împăcaţi cu Dumnezeu decât contemporanii care iau lumină de la un ÎPS Teodosie venit din largul mării, călare pe o şalupă cu motor Johnson. Apropo de şalupe: de-a lungul timpului, Biserica a demonstrat, totuşi, că nu e chiar atât de conservatoare, de refractară la noutăţile şi provocările care vin din societate. Căci n-am auzit de preoţi răspopiţi pentru că şi-au montat în biserici amplificatoare pe care le-ar invidia orice formaţie rock sau că au umplut lăcaşurile sfinte de crucifixuri cu leduri şi 7 melodii. Iar provocarea care vine acum din societate, deşi nu atât de gravă ca prigoana comunistă, este totuşi teribilă: pandemia COVID-19. De aceea, poate, m-aş fi aşteptat ca Biserica să fi găsit o modalitate de acomodare temporară a ritualului religios cu exigenţele sanitare impuse de combaterea virusului. Şi sunt convins că soluţii s-ar fi găsit, mai ales când avem un Patriarh care – mai ţineţi minte, da? - a avut uluitoarea inteligenţă practică de a transforma un banal trafalet cu mâner telescopic în ceea ce, ca obiect de cult, se numeşte acum „miruitor extensibil pentru incinte înalte”.
Citeste mai mult: adev.ro/qan3lm